Compania israeliană NSO, acuzată că a furnizat softuri pentru spionarea la nivel mondial a ziariștilor și reporterilor

xiaomi, smartphone Sursa foto: Pixabay

Militanți, ziariști și opozanți din lumea întreagă au fost spionați grație unui soft creat de compania israeliană NSO Group, potrivit unei anchete care întărește suspiciunile mai vechi legate de această societate, scrie boursorama.com.

Această companie, înființată în 2011 la nord de Tel-Aviv, comercializează softul spion Pegasus care, dacă este introdus într-un smartphone, permite recuperarea de mesaje, fotografii, contacte și poate chiar intercepta aapelurile proprietarului.

NSO Group a fost acuzată în mod regulat că face jocul regimurilor autoritare, dar susține în continuare că programele sale au ca scop obținerea de informații legate de rețelele criminale sau teroriste.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Ancheta publicată duminică de 17 media internaționale, printre care Le Monde, The Guardian sau The Washington Post, pornește de la o listă obținută de organizațiile Forbidden Stories și Amnesty International și care include 50.000 de numele de telefon pe care clienții NSO le-au selecționat din 2016 în vederea unei potențiale supravegheri.

Lista include cel puțin 180 de ziariști, 600 de politicieni, 85 de militanți pentru drepturile omului sau 65 de directori de companii, potrivit analizei citate. Numeroase contacte sunt din Maroc, Arabia Saudită sau Mexic.

Pe această listă figurează numărul ziaristului mexican Cecilio Pineda Birto, ucis în urmă cu câteva săptămâni. Se regăsesc de asemenea numerele de telefon ale corespondenților externi ale unor media precum Wall Street Journal, CNN, France 24, Mediapart, El Pais sau AFP.

Alte nume care figurează pe listă – inclusiv un șef de stat și doi șefi de guvern europeni – vor fi divulgate în următoarele zile.

Ziariștii “Projet Pegasus” s-au întâlnit cu o parte dintre deținătorii acestor numele și au recuperat 67 de telefoane care au fost supuse unei expertize tehnice într-un laborator al Amnesty International.

Analiza a confirmat o infectare sau o tentativă de infectare cu softul NSO Group pentru 37 de aparate, dinte care 10 din India.

Două telefoane aparțineau unor femei apropiate de ziaristul saudit Jamal Khashoggi, asasinat în 2018 în consulatul saudit din Istanbul de un comando de agenți veniți din Arabia Saudită.

Această analiză se adaugă unui studiu din 2020 al Citizen Lab care a confirmat prezența softului Pegasus în telefonele a zeci de angajați ai televiziunii Al-Jazeera din Qatar.

Grupul NSO a negat, ca de fiecare dată, “ferm acuzațiile” formulate de anchetă.

Această anchetă este “plină de supoziții eronate și de teorii necoroborate, sursele au furnizat informații care nu au nicio bază factuală”, a comentat compania, pe site-ul său, adăugând că va depune o plângere pentru defăimare.

NSO nu este singura firmă din Israeli suspectată că a furnizat softuri specializate unor guverne străine, cu unda verde a ministerului israelian al apărării.

“DevilsTongue” al societății Saito Tech Ltd, mai cunoscut sub numele Candiru, a fost folosit împotriva a circa o sută de responsabili politici, disedenți și militanți, afirmau săptămîna trecută experți ai Microsoft și Citizen Lab.

Companii de origine israeliană precum NICE Systems și Verint au furnizat tehnologii polițiilor secrete din Uzbekistan și Kazakhstan, precum și forțelor de securitate din Columbia, estima în 2016 ONG-ul Privacy International.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: