Retail ROCompania Montecristo Retail RO SRL, care operează reţeaua de magazine Kenvelo, Lee Cooper şi Timeout din România, a intrat în insolvenţă, anunţă Infinexa, o companie antreprenorială românească specializată în restructurarea şi finanţarea firmelor aflate în dificultate, transmite News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Compania Montecristo Retail RO SRL, care operează reţeaua de magazine Kenvelo, Lee Cooper şi Timeout din România, a intrat sub protecţia Legii 85/2014 privind procedura insolvenţei, în urma unei cereri proprii admise de Tribunalul Ilfov. Decizia vine ca reacţie la acumularea unor dificultăţi economice care au afectat, în ultimii ani, sectorul de retail fizic”, anunţă Infinexa, o companie antreprenorială românească specializată în restructurarea şi finanţarea firmelor aflate în dificultate.

Aflată de peste două decenii pe piaţa locală, Montecristo s-a confruntat cu o serie de provocări sistemice: impactul pandemiei COVID-19, urmat de inflaţia ridicată, creşterea semnificativă a costurilor de operare (chirie, utilităţi, logistică) şi scăderea vânzărilor în unele din centrele comerciale unde operează.

Acestea au fost amplificate de migrarea accelerată a consumului către platformele online şi de schimbarea comportamentului de cumpărare al consumatorilor, axat tot mai mult pe prudenţă şi optimizarea cheltuielilor.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

În paralel, costurile de aprovizionare şi transport pentru produsele textile au crescut, afectând marjele comerciale ale reţelei.

În acest context, instanţa a numit în calitate de administrator judiciar provizoriu compania Infinexa, specializată în restructurarea şi finanţarea firmelor aflate în dificultate, cu active administrate în valoare de 200 milioane de euro.

„Lucrăm la un plan de restructurare realist, construit pe baze comerciale solide, care vizează eficientizarea activităţii companiei, restructurarea reţelei de magazine şi păstrarea brandurilor esenţiale în piaţă. Suntem în dialog permanent cu echipa Montecristo şi vom propune măsuri care să asigure continuitatea operaţională şi protejarea valorii economice a afacerii”, a declarat Mircea Şomlea, partener Infinexa, administrator judiciar al Montecristo Retail RO.

Administratorul judiciar a demarat deja, împreună cu o nouă echipă de management, primele măsuri de stabilizare a activităţii şi de pregătire a unui plan de reorganizare.

„Este esenţial ca partenerii comerciali, furnizorii şi clienţii să ştie că activitatea companiei continuă. Există o susţinere fermă din partea acţionarilor pentru acest proces de reorganizare, iar în perioada următoare vom lucra cu toate părţile implicate pentru a stabiliza compania şi a-i asigura viitorul în piaţă”, afirmă Mircea Şomlea.

Compania Montecristo urmează să depună în perioada următoare un plan de reorganizare care să permită redimensionarea strategică a activităţii şi relansarea sustenabilă a businessului în actualul context economic.

Infinexa este o companie antreprenorială românească specializată în restructurarea şi finanţarea firmelor aflate în dificultate. Înfiinţaţă în 2022, gestionează active în valoare de 200 de milioane de euro şi administrează judiciar socieţăţi precum Blue Air, Vivre Deco, MCRO, Hidroconstrucţia, Angst.