Compania românească Holde Agri Invest atrage aproximativ 21 milioane de lei de la investitori

Holde Agri Invest

Holde Agri Invest, companie românească care exploatează terenuri agricole, anunță încheierea operațiunii de majorare a capitalului social și atragerea a aproximativ 21 milioane de lei de la investitori. Capitalul atras va sprijini planurile de dezvoltare ale companiei.

„Agricultura este un domeniu care investițiile sunt necesare în mod constant pentru a putea obține producții în volume generoase și sănătoase. În ceea ce privește activitatea pe piața de capital, ne aflăm în plin proces de pregătire a companiei pentru transferul pe Piața Principală în 2023, un pas firesc în evoluția noastră,” a declarat Liviu Zăgan, director general Holde Agri Invest.

În cadrul AGEA din aprilie 2022, acționarii Holde Agri Invest au aprobat majorarea capitalului social al companiei prin emiterea unui număr de 32.034.898 acțiuni noi, Clasa A. Operațiunea a fost desfășurată în două etape, între iunie și august 2022. În prima etapă, care a avut loc în perioada 24 iunie – 24 iulie 2022, acționarii Holde au avut posibilitatea de a cumpăra acțiuni HAI nou emise, Clasa A, pe baza drepturilor de preferință HAIR03. La finalizarea acestei etape, investitorii au subscris un total de 10.288.970 de acțiuni, iar compania a atras aproximativ 17 milioane de lei. Acțiunile au avut o valoare nominală de 1 leu și au fost oferite la un preț de 1,65 lei/acțiune. 

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

În data de 10 august 2022, a fost închisă cea de-a doua etapă a operațiunii de majorare a capitalului social. În timpul acestei etape, 13.247.779 acțiuni noi rămase nesubscrise după prima etapă a majorării de capital social au fost emise ca urmare a compensării unor creanțe cu valoarea totală de aproximativ 22 milioane de lei – creanțe certe, lichide și exigibile rezultate din contractele de cesiune încheiate între companie și deținătorii de acțiuni din Clasa B în cadrul programului de răscumpărare aprobat în cadrul AGEA din aprilie 2022 și o creanță certă, lichidă și exigibilă a Administratorului Unic față de companie. 

Anularea acțiunilor din Clasa B răscumpărate în cea de-a doua etapă a operațiunii de majorare a capitalului social urmează să fie supusă votului în următoarea Adunare Generală a Acționarilor, restul de aproximativ 400 de mii de acțiuni din Clasa B, pentru care nu s-au semnat contracte de răscumpărare, urmând să fie răscumpărate până la data de 27.10.2023.

După stabilirea numărului total de acțiuni necesare conversiei creanțelor descrise mai sus, alte 8.498.141 de acțiuni clasa A care au rămas nesubscrise în prima etapă au fost oferite investitorilor în timpul plasamentului privat. În cadrul acestei etape, investitorii au subscris un număr de 2.362.320 de acțiuni, compania atrăgând aproximativ 4 milioane de lei, suplimentar față de sumele atrase în cadrul primei etape.

„În ceea ce privește utilizarea fondurilor atrase, aproximativ 65% vor fi îndreptate spre extinderea suprafețelor prin achiziția de ferme în județe, precum Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, dar și Olt sau Constanța. Restul de 35% va fi utilizat pentru investiții în modernizarea fermelor existente, în vederea creșterii semnificative a profitabilității companiei. Modernizarea fermelor noastre include investiții în spații de depozitare, utilaje și irigații, care pot maximiza producția, dar și în proiecte agri-tech cu care putem avea sinergii foarte bune,” a declarat Iulian Cîrciumaru, Președinte al Consiliului de Administrație al Holde Agri Invest. 

De asemenea, Holde intenționează să combine finanțarea prin fondurile atrase în urma majorării capitalului social cu împrumuturi bancare, în proporție de 15%, respectiv 85%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: