Conducerea ANPC transmite că desfășoară acţiuni de control de fond, de o anvergură mult mai mare, în raport cu patru instituţii bancare

banca, credit, calcule, calculator Sursa foto: Pexels

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, a declarat că au loc acţiuni de control de fond, de o anvergură mult mai mare, în raport cu patru instituţii bancare, existând suspiciuni plecând de la situaţia francului elveţian până la IRCC şi ROBOR, transmite News.ro, citând declarații făcute la un post de televiziune.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În privinţa controalelor efectuate de ANPC la bănci, Horia Alexandrescu a afirmat la Prima News că ”peste 20 de milioane de euro au fost date unui număr de peste 9.000 de consumatori, după ce Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a câştigat procesul cu banca Raifeisen”.

”Am făcut ceea ce trebuie. Mai mult decât atât, se desfăşoară în timp ce noi vorbim acţiuni de control de fond, de o anvergură mult mai mare. Chiar în timp ce noi vorbim, din ce ştiu a fost demarată în raport cu patru instituţii bancare, existând suspiciuni plecând de la situaţia francului elveţian până la IRCC şi ROBOR”, a spus Constantinescu.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Şeful ANPC a precizat că a semnalat şi Băncii Naţionale a României  faptul că o bancă le-a spus că ”gradul de îndatorare se calculează cât din rată îţi poţi permite să achiţi la momentul acordării”.

”Şi, după aceea, ăla nu mai plăteşte utilităţi, nu mai mănâncă, nu mai are copii de crescut? Pentru că ei calculează ca la momentul acordării să nu depăşeşti 40%, dar ştim cu toţii că, în raport cu francul elveţian, cu IRCC, cu ROBOR, undele rate au deveni de patru ori mai mult, deci ăia 40% au dispărut, ducând familiile într-o situaţie greu de imaginat, nu din punct de vedere al stabilităţii financiare, ci al stabilităţii emoţionale, al stabilităţii relaţionare pentru că sunt oameni ce au ales să divorţeze şi să ducă doar unul din ei povara aceasta. Ori, pare că acest grad de îndatorare este facultativ”, a completat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Constantinescu a precizat că băncile au totuşi cel mai mare profit din Europa. ”Interesant este că singurii care par să deconteze acest profit exagerat sunt consumatorii români”, a mai spus el.

ANPC a anunţat în luna mai că a identificat practici comerciale înşelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor la 11 bănci de pe piaţa locală, acestea fiind sancţionate cu 550.000 de lei, iar pentru a putea restabili echilibrul contractual s-a propus emiterea unor noi grafice de rambursare.

Bănci precum Alpha Bank, Raiffeisen Bank România, BRD au obţinut în instanţă suspendarea ordinului emis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu privire la modul de calcul al ratelor de credit.