CONFIRMARE Chimcomplex anunță oficial că explorează achiziția Azomureș

azomures platforma Foto: Azomures

Combinatul chimic Chimcomplex, controlat de omul de afaceri Ștefan Vuza, confirmă oficial informațiile Economedia că explorează achiziția producătorului de îngrășăminte Azomureș.

„Chimcomplex explorează în mod constant oportunitățile de business pe piața locală și regională, în linie cu strategiile sale de dezvoltare și extindere. Confirmăm existența unor discuții preliminare legate de Azomureș, ca parte a dezideratului nostru de consolidare a industriei chimice din România. Cu toate acestea, dorim să subliniem că nu s-a luat nicio decizie cu privire la o posibilă tranzactie. Vom informa investitorii în concordanță cu prevederile legale aplicabile, la momentul la care un astfel de demers va deveni cert”, a anunțat compania la Bursa de Valori București.

Economedia a scris luni că grupul elvețian Ameropa ia în calcul vânzarea producătorului de îngrășăminte Azomureș din cauza prețurilor mari la gaze, care împiedică funcționarea continuă a combinatului, conform surselor Economedia. Omul de afaceri Ștefan Vuza, care deține combinatul chimic Chimcomplex, ar fi interesat de achiziție. Surse din Azomureș au confirmat de asemenea discuțiile cu Chimcomplex. Totodată, Romgaz a fost indicat de o sursă Economedia drept un alt potențial cumpărător, însă compania nu a dorit să comenteze. Ministrul Energiei Sebastian Burduja a declarat pentru Economedia că instituția caută soluții ca inclusiv prin companiile din portofoliu să dea valoare adăugată gazului românesc.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Sursele Economedia arată că Azomureș nu mai poate face față prețurilor la gazele naturale. Amintim că în ultimul an și jumătate, compania a tot închis, redeschis și apoi iar închis combinatul de producție a îngrășămintelor, din cauza scumpirilor la gaze. Astfel, pe lângă faptul că combinatul are perioade în care nu produce, compania trebuie să susțină în acele perioade și angajații în șomaj tehnic.

Drept urmare, elvețienii de la Ameropa iau în calcul vânzarea combinatului, iar surse din Azomureș au confirmat pentru Economedia discuții cu Chimcomplex.

„Azomureș este în discuții cu Chimcomplex pentru a explora modalități prin care se poate uni industria chimică din România, pentru a construi o forță competitivă la nivel global susținută de resurse energetice strategice cu scopul de a aproviziona fermierii din România. Toate acestea au nevoie de sprijinul politicii guvernamentale, în special în sectorul energetic, dar vedem pași importanți în această direcție în ultimele luni și vom explora dacă întărirea sectorului de producție chimică poate oferi puterea industrială de a deveni lideri la nivel european”, arată surse din Azomureș consultate de Economedia.

Omul de afaceri Ștefan Vuza nu a negat interesul pentru achiziția Azomureș și a declarat pentru Economedia că analizează constant oportunitățile din piață pentru a deveni cel mai mare grup industrial din Estul Europei.

„În mod constant analizăm oportunitățile din piață, atât din România, cât și la nivel regional, care ar putea contribui la creșterea și consolidarea poziției noastre pe termen lung și asigurarea siguranței alimentare a României!
Cred că putem deveni cel mai mare grup industrial din Estul Europei și în primele 5 din Europa în domeniului nostru al chimiei!

În acest context, evaluăm cu atenție fiecare oportunitate care ne-ar putea ajuta să ne atingem aceste obiective, iar orice decizie este luată în linie cu strategia noastră pe termen lung și cu angajamentul nostru față de țară!
Vom comunica transparent orice decizii de investiții vom lua atunci când ele se vor concretiza iar până atunci, salutăm articolele ce ne sunt contrare și reamintim opiniei publice că tot așa a fost și în timpul tranzacției de achiziție al Oltchimului ceea ce ne indică ca suntem pe drumul cel bun și pentru următoarele tranzacții pentru că știm ca Zmeul se înalță împotriva vântului!”

„Am înțeles ca au fost niște tatonări”, au declarat și surse guvernamentale pentru Economedia.

O sursă a mai declarat pentru Economedia că inclusiv Romgaz ar fi în discuții cu Azomureș pentru achiziția combinatului chimic, iar compania ar desfășura proceduri de due dilligence în acest sens, luând în considerare dezvoltarea inclusiv a acestei linii de business. Însă directorul general al companiei Răzvan Popescu nu a dorit să comenteze informația, la solicitarea Economedia.

Ministrul Energiei Sebastian Burduja a declarat pentru Economedia că „ministerul Energiei, inclusiv prin companiile din portofoliu, caută soluții pentru a da valoare adăugată gazului românesc, cu atât mai mult cu cât în 2027 producția de gaz românesc se va dubla și avem nevoie de opțiuni pentru a valorifica acest gaz în economia românească și nu de a-l exporta la o valoare mai mică”. Romgaz urmează să înceapă în 2027 producția de gaze din zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră pe care îl operează împreună cu OMV Petrom. Amintim că în trecut  Romgaz a mai vizat extinderea activității prin achiziționarea sau construcția unei unități chimice, pentru valorificarea superioară a gazelor naturale pe care le extrage.

Informația privind interesul Chimcomplex pentru cumpărarea Azomureș a fost publicată inițial de Puterea.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: