Consumul în România a ajuns în 2020 la 80% din media UE 

Bani, monede / Foto: Pexels.com Foto: Pexels.com

Consumul individual efectiv (AIC), un indicator al nivelului bunăstării gospodăriilor, a înregistrat modificări în majoritatea statelor membre UE în ultimii trei ani, însă cea mai importantă creştere a fost înregistrată în România, de la 74% din media UE în 2018, până la 80% din media UE în 2020, arată datele publicate miercuri de Eurostat și citate de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Alte state UE unde consumul individual efectiv per capita a crescut în ultimii ani sunt Danemarca, Polonia, Ungaria, Lituania şi Bulgaria.

Pe de altă parte, cele mai semnificative scăderi ale consumului individual efectiv per capita raportate la media din UE s-au înregistrat în Spania (de la 92% în 2018 până la 85% în 2020) şi Luxemburg (de la 152% până la 145%), urmate de Malta, Irlanda, Grecia şi Italia.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
trazactii calcule sedintă
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

În anul 2020, consumul individual efectiv (AIC) per capita varia între 61% din media UE în Bulgaria şi 145% din media UE în Luxemburg. Nouă state membre UE au avut un consum per capita mai mare decât media din UE în 2019 şi restul de 18 state membre au fost sub media din UE. Italia, Lituania, Irlanda, Spania, Portugalia, Polonia, Cehia, România şi Estonia au un consum per capita cu până la 25% sub media din UE.

După acest indicator, România se situează înaintea altor state membre precum Letonia, Grecia, Slovacia, Ungaria şi Croaţia, care au un consum per capita cu până la 35% sub media din UE, şi a Bulgariei, cu un consum per capita cu 39% sub media din UE.

În varianta mai cunoscută de măsurare a nivelului de trai, calculată în PIB per capita la paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), în 2020 România avea un PIB per capita de 72% din media UE, în creştere faţă de 70% din media UE în anul 2019. După acest indicator, România devansează Letonia, Slovacia, Croaţia, Grecia şi Bulgaria.

În 2020, un număr de 10 state membre UE aveau un PIB per capita exprimat în PPS mai mare decât media din UE, în frunte fiind Luxemburg cu un PIB per capita exprimat în PPS cu 163% peste media din UE. La polul opus este Bulgaria cu un PIB per capita exprimat în PPS cu 45% sub media din UE.

Deşi PIB-ul pe cap de locuitor este deseori folosit ca indicator al nivelului de bunăstare al ţărilor, acesta nu este în mod necesar un indicator adecvat pentru nivelul de trai efectiv al gospodăriilor. Pentru acest din urmă scop, un indicator mai bun poate fi consumul individual efectiv (AIC) pe cap de locuitor. Acesta din urmă constă în bunuri şi servicii efectiv consumate de persoane, indiferent dacă bunurile şi serviciile respective sunt achiziţionate şi plătite de gospodării, de Guvern sau de instituţii fără scop lucrativ. La efectuarea comparaţiilor internaţionale ale volumului, AIC este adesea considerat ca fiind măsura cea mai potrivită, deoarece nu este influenţat de faptul că organizarea unor servicii importante consumate de gospodării, precum serviciile de sănătate şi de educaţie diferă mult de la o ţară la alta.