Consumul mondial de gaze naturale a atins un nivel istoric în 2024 şi apetitul pentru gaze ar urma să continue să crească anul acesta, potrivit unui raport publicat, marţi, de Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), informează AFP.
Anul trecut, consumul mondial de gaze naturale a crescut cu 2,8%, sau 115 miliarde metri cubi, comparativ cu 2023, adică un avans superior ritmului mediu de creştere, de 2%, înregistrat între anii 2010 şi 2020, a subliniat IEA, în ultimul său raport trimestrial privind piaţa gazelor.
În luna octombrie a anului trecut, IEA evalua la 4.200 miliarde de metri cubi consumul mondial de gaze în 2024.
Potrivit estimărilor preliminare, gazele au acoperit aproximativ 40% din creşterea cererii energetice mondiale, superioară oricărui alt combustibil, a precizat IEA. Gazele continuă să înlocuiască petrolul şi produsele petroliere în diferite sectoare, precum transportul rutier pe distanţe lungi şi sectorul producţiei de electricitate.
Cererea de gaze “va continua să crească în 2025, în principal graţie creşterii rapide a pieţelor asiatice”, a explicat IEA, care a adăugat însă că “echilibrul pe piaţa mondială a gazelor rămâne fragil, în condiţiile în care oferta rămâne limitată, iar tensiunile geopolitice continuă să alimenteze volatilitatea preţurilor”.
De asemenea, IEA subliniază că, deşi oprirea tranzitului gazelor ruseşti prin Ucraina, de la 1 ianuarie 2025, “nu ar urma să reprezinte un risc iminent pentru securitatea aprovizionării Uniunii Europene, ar putea creşte nevoile de importuri de gaze lichefiate ale UE şi să pună presiuni asupra fundamentelor pieţei în acest an”.
Importurile europene de gaze lichefiate au scăzut cu 18% în 2024. Cu toate acestea, SUA şi-au conservat titlul de cel mai mare furnizor de GNL pentru Europa, urmate de Rusia, ale cărei livrări spre Europa au crescut cu 17%. Belgia, Franţa şi Spania au fost responsabile pentru 85% din importurile totale de gaze lichefiate ale Europei provenite din Rusia, în 2024.
Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.