Mai mulți actori și specialiști din piața de energie critică planurile liderilor politici de a desființa Ministerul Energiei pentru a reduce numărul de ministere din viitorul Guvern.
Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei, afirmă că „din prostie” va fi subminat un sector strategic, iar un minister distinct al energiei este necesar.
„1. De ce avem un minister al dezvoltării diferit de ministerul fondurilor europene care sunt fundamentul nostru de dezvoltare?
Răspuns: din prostie
2. De ce avem un minister al transporturilor diferit de cel al comunicațiilor?
Răspuns: din prostie
3. De ce avem un minister distinct al energiei?
Răspuns: pentru că așa au toți, ținând cont de particularitățile domeniului…Comisia Europeană, statele membre, SUA și chiar și Putin.
4. De ce vrem să distrugem ceva ce e bun? De ce subminăm ceva strategic?
Răspuns: din prostie
5. Ministrul Energiei este cel mai educat ministru din Guvern. De ce nu îl lăsăm să își ducă proiectele la bun sfârșit?
6. Am învățat oare ceva din întâmplările ultimei luni?
Oamenii vor competență și realizări. S-au saturat de prostie, nesimțire și hoție”, a scris Răzvan Nicolescu, pe Facebook.
Asociația Energia Inteligentă, condusă de Dumitru Chisăliță, afirmă că desființarea Ministerului Energiei ar fi o mare greșeală și subliniază toate problemele dificile pe care trebuie să le gestioneze în prezent un astfel de minister, drept pentru care este esențială existența sa: „Să desfințezi astăzi Ministerul Energiei, când am atins cele mai ridicate cote de import din istoria României, când suntem în plin proces complicat de realizare a exploatarii gazelor din Marea Neagră, când este nevoie de acțiune urgentă, pentru a rezolva problemelor sistemice induse de variabilitatea surselor și volatilitatea consumului de energie, când trebuie să se reliberalizeze piața de gaze și energie electrică, când trebuie pregătiți pașii pentru alimentarea cu energie și cădură în următorii 25 de ani, în anul în care ne am confruntat cu prețuri uriașe pe piața spot la energie electrica, când trebuie să inițiem și în România urgent măsuri de eficiență energetică, când avem provocarea de a elimina blocajele și să pregătim noile tehnologii atât de necesare României în viitor – producerea hidrogenului energetic, stocarea carbonului, rețeaua de captare și transport a CO2, adaptarea rețelelor existente la gazele verzi, stocarea energie, exploatarea energiei geotermice etc”..
Potrivit Asociației, desființarea Ministerului Energiei, pare să creeze o bucurie pentru „băieții deștepți”, deranjați de ceea ce a făcut Ministerul Energiei în ultimul an și jumătate.
AEI mai arată că Ministerului Energiei ar fi împotriva trendului european. În condițiile în care Uniunea Europeană este în plină tranzție către energia verde și către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, în multe țări au fost înființate Ministerul energiei și schimbărilor climatice. în altele țări există Ministerul Energiei și atât, cum este și la noi acum (în SUA există un departament de sine stătător al energiei).
Asociația amintește că Ministerul Energiei a fost înființat în anul 2015 după ce din anul 2013 a funcționat o struțo-cămilă Departamentul Energiei în cadrul Ministerului Economiei, iar până în 2012 a existat doar Ministerul Economiei care în fapt derula în special acțiuni de coordonare economică a companiilor din energie.
„Înființarea unui Minister al Energiei în anul 2015 a venit pe fondul dereglementării prețului la gaze și electricitate, și a avut și un rol foarte important în reducerea presiunilor pe care le făcea industria, mai exact marii consumatorii de energie, pentru a obține electricitate și gaze ieftine. Altfel spus, a fost redus riscul unui conflict de interese între marii consumatori și marii producători de energie și gaze, mai ales cei cu acționariat de stat. Un exemplu a fost faptul că producătorii de îngrășăminte chimice făceau presiuni asupra ministrului care reprezenta atât sectorul industriei, cât și al energiei. O reîntoarcere a energiei la un astfel de Minister ar putea să deschidă din nou această practică ilegală”, amintește Dumitru Chisăliță.
El afirmă că, în contextul actual în care nu mai avem un sector energetic, ci o piață de energie, a cărei funcționare este impetuos necesar să se bazeze pe politici publice, rolul unui astfel de Minister al Energiei este foarte mare.
AEI subliniază însă că este adevărat că se impunea încă de la început separarea rolului Ministerului Energiei, ca reprezentant al Statului în administrarea companiilor din energie cu capital de stat, de rolul Ministerului Energiei de a face politici energetice.
Dumitru Chisăliță susține că ar vedea chiar preluarea în mod natural la Ministerul Energiei a unor atribuții cu caracter energetic derulate în prezent de alte ministere: eficiența energetică a clădirilor de la Ministerul Dezvoltării, tot ce ține de carburați (stații, depozite etc.) de la Ministerul Transporturilor, derularea fondurilor pentru proiecte directe sau indirecte pentru energie de la Ministerul Fondurilor Eruopene, și chiar derularea așa ziselor fonduri de mediu, care au un scop energetic de la Ministerul Mediului.
„Eliminarea sărăciei absolute, stoparea procesului de sărăcie şi reducerea ei pînă la nivelul economico-social şi politic acceptabil, creşterea bunăstării populaţiei, accesul la educaţie şi ocrotirea sănătăţii, ocuparea forţei de muncă, creşterea veniturilor reale – toate au o legatură strânsă cu energia. Toate acestea, în lipsa unui emitent de politici publice specifice și concentrate, a unei entități responsabile pe sectorul de energie, sub forma unui Minister, va adânci mai mult prăpastia crizelor din România. Cei care doresc să desființeze Ministerul Energiei, să rețină: Energia înseamnă pentru omenire, ceea ce înseamnă sângele pentru corpul omenesc”, conchide AEI.
Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (APCE) avertizează că România se joacă cu focul și că dizolvarea Ministerului Energiei va fi o decizie cu impact negativ major.
„România are un obicei mai vechi de a lua decizii ce par să-i submineze propriile interese naționale. Din păcate, de această dată, situația este mult mai gravă și ne jucăm cu focul. Prima decizie controversată a noii coaliții de conjunctură este comasarea Ministerului Energiei cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, o structură deja supradimensionată și dificil de gestionat. Într-o țară extrem de fragilă din punct de vedere energetic, această decizie ridică îngrijorări majore. În 2024, România a întâmpinat numeroase dificultăți în asigurarea energiei necesare consumului intern. Vara aceasta, în condiții de caniculă extremă, doar contribuția prosumatorilor a evitat apariția situațiilor de blackout și întreruperi de energie cauzate de consumul ridicat al aparatelor de aer condiționat și al sistemelor de refrigerare”, arată APCE.
Asociația susține că este evident că România are nevoie de reforme sistemice în domeniul energetic. Investițiile în stocare, dezvoltarea și retehnologizarea rețelelor energetice – aflate într-o stare critică – sunt esențiale pentru securitatea energetică națională și necesită o atenție deosebită a decidenților.
„De aici, importanța vitală a Ministerului Energiei ca entitate separată. Un minister-cheie, cum este Ministerul Energiei, se dorește comasat și pulverizat într-un alt minister, deja comasat. Un minister vital, precum cel al Energiei, este pe cale să fie dizolvat și integrat într-o structură guvernamentală deja suprasolicitată. Dacă alte ministere – cum ar fi cel al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse sau Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării – pot fi subiecte de reorganizare, decizia de a dizolva Ministerul Energiei reprezintă un risc major”, arată APCE.
Asociația susține că o astfel de decizie va avea consecințe grave pentru sectorul energetic. Prosumatorii atrag atenția asupra faptului că dizolvarea Ministerului Energiei va consolida rolul ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei) ca arbitru major în domeniul energetic. „ANRE, așa cum reiese din istoria recentă, este o instituție greoaie, rigidă și puternic politizată. ANRE de multe ori nu dorește sau nu este pregătită să gestioneze complexitatea și urgențele din zona energetică. Această situație va avea consecințe catastrofale pentru securitatea energetică națională”, arată Asociația.
APCE mai transmite că, dacă această decizie va fi implementată, noua coaliție de guvernare riscă să faciliteze indirect atingerea obiectivelor Rusiei în destabilizarea sectorului energetic din România.
„Facem apel la responsabilitatea decidenților politici să reevalueze această măsură și să prioritizeze stabilitatea și siguranța energetică a României”, conchide Asociația.