Criza energetică. Gazoductul TAP ar putea ajuta Europa de Sud-Est să obțină independența față de Gazprom

TAP Foto: tap-ag.com

Planul de creștere a capacității de transport a conductei de gaze naturale TAP, care va contribui la reducerea dependenței țărilor din sud-estul Europei față de compania rusă Gazprom, este descris de compania care administrează conducta, răspunzând la întrebările adresate de agenția de știri Athens-Macedonian News (AMNA), citată de Rador.

După cum rezultă din datele companiei, obiectivul inițial de creștere imediată a livrărilor de gaze naturale la 12 miliarde de metri cubi pe an, începând cu acest an (față de 8,1 miliarde în 2021) este realizabil, având în vedere că în prima jumătate a anului au fost livrate aproximativ 6 miliarde de metri cubi. În același timp, în ciuda accelerării procesului de dublare a capacității de transport a conductei la 20 de miliarde de metri cubi pe an, market test-ul care va determina decizia finală este de așteptat să aibă loc abia în 2023.

Reamintim că în timpul vizitei recente a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Baku, luna trecută, a fost convenită creșterea importurilor de gaze naturale din Azerbaidjan.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Exploatarea conductei TAP și mai ales extinderea acesteia consolidează rolul Greciei de hub energetic pentru  Europa de Sud-Est și pentru Uniunea Europeană, în ansamblu.

Conducta TAP, care pleacă de la granița greco-turcă și ajunge în Italia prin Albania și printr-o conductă submarină, transportă gaze naturale din Azerbaidjan în Europa. TAP, care a început să funcționeze în 2020, aprovizionează deja piețele grecești și italiene cu gaz azer, iar în curând, odată cu începerea exploatării comerciale a conductei greco-bulgare IGB, va putea aproviziona țara vecină și țările cu care există conexiuni (Macedonia de Nord, România etc.).

Potrivit datelor operatorului elen de gaze DESFA, în primul semestru al anului, conducta TAP a acoperit o cincime din importurile de gaze naturale ale  Greciei (7,5 terawatti-oră dintr-un total de 39).

Răspunzând la o întrebare despre perspectivele de creștere a livrărilor de gaze naturale în 2022, Consorțiul TAP a subliniat următoarele: „De la intrarea în funcțiune a conductei la sfârșitul anului 2020, am livrat până acum peste 14 miliarde de metri cubi (bcm) de gaze naturale în Europa. De la 1/1/22 până acum am livrat mai mult de 5,93 bcm. TAP are o capacitate inițială de 10 miliarde de metri cubi pe an (bcm/a), care a fost deja contractată de către shippers (companii care utilizează sistemul și care sunt interesate să transporte gaze naturale) în baza unor acorduri de angajare a capacității pe termen lung semnate în 2013 pentru o perioadă de 25 de ani, încheiate în vederea demarării investițiilor pentru construcția conductei.

Totodată, încă 5% din capacitatea inițială a TAP este pusă la dispoziție prin licitații pentru rezervarea capacității pe termen scurt, prin intermediul platformei de rezervare a capacității PRISMA, în conformitate cu reglementările europene. În ultimul timp, TAP a funcționat aproape la capacitatea maximă, prin contractări semnificative ale fluxurilor pe termen scurt începând cu mijlocul lunii februarie, pe lângă fluxurile pe termen lung. Așteptările noastre pentru restul anului 2022/începutul lui 2023 sunt să continuăm utilizarea la capacitate maximă, atât pe termen lung, cât și pe termen scurt”.

În plus, referitor la creșterea capacității de transport a conductei, Consorțiul notează că: „TAP își poate dubla capacitatea actuală extinzând-o treptat, pentru a susține furnizarea unei cantități suficiente de energie pentru Europa. Posibilitatea extinderii capacității TAP este oferită pieței prin market test (testul de piață), un proces deschis, transparent și nediscriminatoriu. În acest fel, TAP oferă oricărei părți interesate posibilitatea de a depune o ofertă angajantă pentru contractarea capacității pe termen lung.

Testul de piață din 2021 este încă în desfășurare. TAP, SRG și DESFA au organizat o consultare publică cu privire la draftul propunerii de proiect (Draft Project Proposal) pentru testul de piață 2021 în perioada ianuarie-martie 2022. Recent, în urma observațiilor centralizate în timpul procesului de consultare publică și ținând cont de evoluțiile de pe piața gazelor, TAP, SRG și DESFA au anunțat că intenționează să accelereze Faza Angajantă, care a fost planificată inițial pentru iulie 2023, propunând o primă fază angajantă pentru  testul de piață în 2022 și o a doua fază angajantă pentru 2023 cu scopul de a obține flexibilitatea pe care o caută piața”.

Capitalul social al conductei TAP este deținut de companiile bp (20%), SOCAR (20%), Snam (20%), Fluxys (19%), Enagás (16%) și Axpo (5%). Snam Fluxys și Enagás sunt acţionari ai DESFA.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: