Cum să eviți capcanele reducerilor: Ghid pentru consumatori, de la directorul Protecției Consumatorilor

cumpărături, reduceri, shopping online, sale, black friday Sursa foto: Unsplash / Justin Lim

Reducerile de preț, într-o anumită perioadă, sunt binevenite atât pentru consumatori, cât și pentru operatorii economici. Pentru a beneficia de aceste reduceri și pentru a le fi respectate interesele economice, consumatorii trebuie să se informeze cât mai complet asupra produselor pe care intenționează să le achiziționeze și să acorde atenție tuturor detaliilor, în special în perioada reducerilor de prețuri, afirmă Paul Anghel, director general în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Potrivit lui, este recomandat să verificați prețurile prin consultarea site-urilor care afișează prețuri comparative pentru același produs, practică ce a dus la îmbunătățirea constanța a modalităților de prezentare a prețurilor și reducerilor de către magazinele online, dar și de către cele tradiționale.

Pentru cumpărături avantajoase în perioada ofertelor, citiți cu atenție caracteristicile produsului și verificați dacă acesta corespunde cu adevărat dorințelor și nevoilor dvs.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Cumpărăturile din această perioadă pot fi făcute în deplină siguranță dacă:

  • Întocmiți o listă cu produsele pe care doriți să le cumpărați și cu prețurile actuale ale acestora. Astfel veți fi informat cu privire la reducerile de prețuri;
  • Verificați stocul existent;
  • Verificați prețul afișat și dacă acesta este integral (conține sau nu TVA);
  • Verificați dacă prețul include și costul de livrare;
  • În cazul în care comandați online, verificați, înainte de a trimite comandă, dacă prețul fiecărui produs din coșul de cumpărături este același cu prețul redus indicat atunci când ați ales produsul. Atunci când cumpărați în magazinele tradiționale, verificați la casă dacă prețul fiecărui produs este același cu prețul redus prezentat la raft;
  • Dacă aveți nelămuriri, întrebați consultanții din magazinele tradiționale sau contactați comerciantul prin telefon sau alte mijloace puse la dispoziție pentru a cere informațîi suplimentare asupra produsului, serviciilor post-vânzare sau a condițiilor de livrare. Modul în care comerciantul răspunde la aceste întrebări vă poate oferi indicii asupra seriozității vânzătorului;
  • Comerciantul este obligat să informeze corect și complet consumatorii, oferind, printre altele, următoarele informații:
    o Datele de identificare (denumirea, adresa poștală și electronică, numărul de telefon, numărul de înregistrare în registrul societăților comerciale și cel de înregistrare fiscală etc);
    o Caracteristicile esențiale ale produsului;
    o Prețul cu toate taxele incluse;
    o Cheltuielile de livrare, dacă este cazul;
    o Modalitățile de plată și de livrare;
    o Perioada de valabilitate a ofertei sau a prețului;
    o Durata minimă a contractului, în cazul contractelor care prevăd furnizarea curentă sau periodică a unui produs;
    o Funcționalitatea, compatibilitatea și interoperabilitatea bunurilor cu elemente digitale, a conținutului digital și a serviciilor digitale;
    o Existența și modul de exercitare a dreptului de denunțare unilaterală a contractului.

Paul Anghel recomandă consumatorilor să citească recenziile privind produsele oferite online, care pot da indicii despre calitatea acestora sau despre seriozitatea comerciantului. Acesta este obligat să ofere acces consumatorilor la toate recenziile privind produsele și să garanteze faptul că recenziile publicate provin de la consumatorii care au utilizat sau au achiziționat efectiv produsul.

În plus, pentru contractele încheiate pe piețele online (de intermediere vânzări între comercianți și consumatori) consumatorul trebuie să știe că orice furnizor de piață online (proprietarul website-ului de intermediere) este obligat să furnizeze următoarele informații într-o secțiune specifică a interfeței online, care este direct și ușor accesibilă de pe pagina unde sunt prezentate ofertele:

  • dacă partea terță care oferă produsele este sau nu un comerciant – persoană juridică și în cazul în care nu este un comerciant – persoană juridică ci o persoană fizică care vinde, să specifice faptul că drepturile consumatorilor care decurg din legislația în materie de protecție a consumatorilor nu se aplică contractului încheiat;
  • la furnizarea de rezultate ca răspuns la o căutare efectuată online de către un consumator, furnizorul de piață online este obligat să specifice în mod clar, într-o secțiune specifică a interfeței de pe pagină unde sunt prezentate ofertele, existența oricărei publicități plătite sau a oricărei plăți specifice pentru asigurarea unei încadrări pe o poziție mai bună în ierarhie a produselor în cadrul rezultatelor căutării.

Pentru siguranța contului dumneavoastră, când doriți să achiziționați online cu plata prin card bancar, căutați „https” în adresa URL și o pictogramă de lacăt în bara de adrese. Acestea semnalează că site-ul este conceput pentru a fi sigur. În cazul plăților făcute cu cardul, nu transmiteți niciodată codul PIN al cardului din 4 cifre și parole bancare, dacă primiți orice corespondență care pare a fi de la comerciant, prin care vi se solicită acest lucru.

De asemenea trebuie să aveți în vedere următoarele:

Cum trebuie afișat prețul?
Indiferent că este vorba de un magazin online sau de unul clasic, prețul trebuie întotdeauna afișat clar, lizibil, în lei și cu toate taxele incluse (TVA și alte taxe suplimentare, dacă este cazul).

Există mai multe comparatoare de prețuri unde poate fi verificată evoluția în timp a prețurilor produselor. Această posibilitate oferă consumatorului mai mult control asupra deciziei sale și face că magazinele să evite, în general, afișarea unor reduceri nereale.

Care sunt regulile privind reducerea de preț?
Prețul redus trebuie să fie inferior prețului de referință / prețului anterior.

Prețul de referință / prețul anterior reprezintă cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării prețului redus.

În cazul produselor susceptibile de a se deteriora sau a se perima rapid, prețul anterior reprezintă cel mai scăzut preț practicat de vânzător în aceeași suprafață de vânzare în perioada ultimelor 10 zile înainte de dată aplicării reducerii de preț.

În cazul produselor prezente la comercializare într-o perioadă mai mică de 30 de zile, prețul anterior reprezintă cel mai scăzut preţ practicat de vânzător în această perioadă înainte de data aplicării reducerii de preț. Vânzătorul trebuie să indice într-un mod clar, lizibil și ușor de identificat perioada în care prețul anterior a fost aplicat.

Orice anunț de reducere de preț exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil și fără echivoc pentru fiecare produs sau grupa de produse identice:

  • fie prin menționarea noului preț lângă prețul anterior, barat;
  • fie prin mențiunile “preț nou”, “preț vechi” lângă sumele corespunzătoare;
  • fie prin menționarea procentului de reducere și a prețului nou care apare lângă prețul anterior, barat.

Când se consideră contractul încheiat?
Pentru magazinele clasice, contractul este considerat a fi încheiat în momentul în care plățiți și primiți bunul. În cazul magazinelor online, contractul este considerat a fi încheiat în momentul confirmării, pe suport durabil, de către comerciant, a acceptării comenzii dvs.

Puteți renunta la achiziție după ce ați încheiat contractul?

  1. În cazul magazinelor clasice, legea NU va dă dreptul de a renunța la contract. Odată achiziționat un bun, acesta nu mai poate fi înlocuit sau contravaloarea acestuia să vă fie rambursată decât dacă este defect, aplicându-se aici regulile privind garanțiile.
  2. Pentru magazinele online, legea stabilește un termen de 14 zile calendaristice de la momentul primirii bunului în care puteți renunța la achiziție, fără a oferi vreun motiv și fără costuri suplimentare. Unele magazine online, ca parte a politicii lor comerciale, au extins acest termen la 30 sau chiar 60 de zile, însă trebuie să verificați acest lucru cu fiecare comerciant în parte, inclusiv dacă există condiții speciale pentru termenele extinse. Termenul de 14 zile se poate prelungi cu încă 12 luni în cazul în care comerciantul nu a menționat expres despre existența dreptului de returnare a produselor.

Dacă vânzătorul nu trimite un curier pentru ridicarea bunului, va trebui să plătiți returul.

Comerciantul este obligat să vă ramburseze prețul plătit (inclusiv costurile de livrare a bunului la dvs.) în termen de maxim 14 zile de la momentul în care ați renunțat la contract.

Rambursarea se face folosind aceleași modalități de plată ca și cele folosite de consumator pentru tranzacția inițială (ex: banii achitați inițial de pe un card bancar vor fi returnați de vânzător pe același card), cu excepția cazului în care consumatorul a fost de acord cu o altă modalitate de plată și cu condiția de a nu cădea în sarcina consumatorului plata de comisioane în urma rambursării.

Există excepții de la dreptul de retragere din contract?
Există anumite cazuri în care nu vă puteți retrage din contract, cum ar fi, de exemplu, pentru bunurile care sunt realizate după specificațiile dvs. sau înregistrările audio, video ori programele informatice care sunt livrate sigilate și pe care le desigilați.

Comerciantul poate reține, în anumite cazuri, din prețul plătit de dvs. valoarea diminuată a bunurilor în cazul în care le-ați folosit mai mult decât pentru a le testa funcționalitatea.

În cât timp trebuie să primiți bunurile comandate online?
Comerciantul trebuie să-și îndeplinească obligațiile contractuale în termen de cel mult 30 de zile de la data la care ați transmis comanda sau într-un termen mai scurt care v-a fost comunicat. Dacă vânzătorul nu a livrat bunurile în termenul stabilit, trebuie să îi solicitați să livreze cât mai repede posibil. În cazul în care livrarea nu se face nici în termenul suplimentar, aveți dreptul să renunțați la contract, iar comerciantul trebuie să vă dea banii înapoi în termen de 7 zile.

Ce se întâmplă dacă bunul este deteriorat în timpul transportului?
Dacă bunul ajunge la dvs. deteriorat sau distrus vânzătorul este cel care suportă pierderea. Puteți solicita în acest caz un nou bun sau puteți renunta la contract.

Prin urmare, aveți dreptul de a verifica, la momentul primirii coletului, dacă bunul din interior este în cea mai bună stare, astfel încât ulterior să nu existe probleme, chiar dacă există unii comercianți care nu permit acest lucru.

Se aplică regulile privind garanțiile și în privința bunurilor achiziționate în perioadele de reduceri?
Regulile privind garanțiile se aplică indiferent de modul în care sunt achiziționate bunurile și de prețul acestora, online, din magazinul clasic, la preț redus sau la preț întreg.

Care sunt regulile privind garanția?
OUG 140/2021 este cea care reglementează garanțiile bunurilor. De fapt, stabilește că există două tipuri: garanția legală de conformitate și garanția comercială, care pot coexistă pentru un singur bun.

Garanția legală se aplică pentru orice bun comercializat (cu anumite excepțîi, clar stabilite). În momentul în care un bun vă este vândut, beneficiați de garanția legală, fără ca garanția să fi fost oferită de cineva anume, ci numai în temeiul legii. Garanția legală este responsabilitatea vânzătorului, la fel, în temeiul legii.

În principiu, garanția legală este de doi ani, dar există și excepțîi:

* în cazul bunurilor cu elemente digitale (televizoare, aspiratoare smart, telefoane mobile, etc.) garanția legală poate fi de cinci ani, dacă bunurile au o durată medie de utilizare mai mare de cinci ani, iar contractul prevede furnizarea continuă de conținut digital sau de servicii digitale (de exemplu, actualizări de sistem periodice șal software inclus în contractul de vânzare). Dacă furnizarea continuă de conținut digital sau de servicii digitale se face pentru o perioadă mai mare de cinci ani, atunci garanția va fi valabilă pentru acea perioadă.

* În cazul produselor de ocazie, consumatorul și vânzătorul pot conveni asupra unei perioade de garanție mai de cel puțin un an.

Garanția comercială este cea care, în anumite situații, este oferită suplimentar. De exemplu garanție de 5 ani pentru anumite electrocasnice sau de 10 ani pentru anumite componente ale obiectelor electrocasnice. Este ceva în plus față de garanția legală și nu aduce atingere acesteia. O poate oferi atât producătorul, cât și vânzătorul. Garanția comercială poate îmbrăca orice formă: o durată de timp mai mare, rambursarea directă a sumei plătite în cazul apariției unui defect etc. Dar nu poate înlocui și nu anulează garanția legală.

Ce se întâmplă dacă bunul se defectează sau nu respectă specificațiile?
Aveți dreptul la repararea, înlocuirea, restituirea contravalorii sau reducerea corespunzătoare a prețului în cazul în care produsul este defect sau nu respectă specificățiile.

Ca regulă, inițial, puteți alege între reparare și înlocuire, dar vânzătorul se poate opune măsurii alese dacă are costuri mai mari pentru punerea în practică a acesteia în comparație cu cealaltă. De aceea, în practică, repararea este de regulă prima măsură care se ia pentru a asigura funcționalitatea produsului.

Repararea produsului sau înlocuirea acestuia se face în termen de 15 zile calendaristice din momentul în care ați informat vânzătorul asupra problemei. Vânzătorul trebuie să preia bunul înlocuit pe cheltuiala proprie.

Încetarea contractului sau reducerea corespunzătoare a prețului poate interveni în trei cazuri:

* vânzătorul nu a finalizat reparația sau înlocuirea sau vânzătorul a refuzat să aducă în conformitate bunurile

* se constată o neconformitate, în pofida eforturilor vânzătorului de a o remedia;

* neconformitatea este de o asemenea gravitate încât justifică o reducere de preț sau dreptul la încetarea imediată a contractului de vânzare;

* vânzătorul a declarat că nu va aduce bunurile în conformitate într-un termen rezonabil sau fără inconveniente semnificative pentru consumator ori acest lucru reiese clar din circumstanţele cazului.

Încetarea contractului are ca efect punerea părților în situația anterioară contractului. Prin urmare, veți primi suma plătită pentru bun, iar comerciantul bunul înapoi. Returnarea bunului în această situație se face pe cheltuiala vânzătorului.

Contactați vânzătorul dacă aveți o problemă!

Ce este foarte important, chiar dacă în practică vi se spune să luați legătura direct cu service-ul în cazul unui defect, responsabilitatea va aparține întotdeauna vânzătorului, potrivit legii. Nu aveți niciun fel de contract încheiat cu service-ul, iar acesta nu poate fi tras la răspundere pentru nerespectarea regulilor privind garanția. Prin urmare, chiar dacă mergeți la service cu produsul, informați întotdeauna vânzătorul despre problemele apărute.

Bunul reparat/înlocuit este acoperit de o nouă garanție?
Bunul înlocuit este acoperit de o nouă garanție (legal șal comercială) care începe din momentul înlocuirii.

În cazul bunurilor reparate, garanțiile legale și comerciale se prelungesc cu o perioadă egală cu timpul scurs din momentul în care ați notificat vânzătorului defectul până în momentul în care bunul v-a fost livrat în stare de utilizare normală.

Atenție la comercianțîi și piețele online care nu au sediul în Uniunea Europeană! Unele produse comercializate de către aceșți comercianți nu respectă normele de siguranță pentru comercializarea în Uniunea Europeană. În plus, capacitatea autorităților europene de a interveni în protejarea intereselor consumatorilor este limitată, astfel încât nu puteți fi siguri că veți beneficia de drepturile prezentate mai sus, inclusiv dreptul de retur sau garanție.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: