Cum se vede piața din universitatea tehnică românească care colaborează cu Lockheed Martin și vrea un Institut de Cercetare în AI, la Cluj: “Nu e săptămână în care să nu vină o companie la noi la rectorat”

UTCN laborator Sursa Foto: UTCN, Facebook

Cererea de ingineri este în acest moment foarte mare în piață, spun reprezentanții conducerii Universității Tehnice din Cluj-Napoca, care susțin că strategia din anii recenți vizează cooperarea cu mediul privat. Universitatea are șase programe de masterat, dezvoltate alături de companii, proiecte europene de milioane de euro și vrea să construiască un institut de cercetare în Inteligență Artificială, spune prorectorul instituției, într-o conferință desfășurată azi în cadrul Cluj Innovation Days, eveniment organizat de Cluj IT Cluster. Printre cele mai recente cooperări ale universității clujene: un contract cu gigantul american Lockheed Martin.

“E o foarte mare cerere de ingineri, nu doar în IT, în robotică, se caută specialiști în inginerie electrică, marile specializări din cadrul universității au succes”, spune Daniela Popescu, prorector UTC-N. Aceasta susține că universitatea cooperează cu mediul privat și cu o serie de companii. “Discutăm cu ele nevoile și cererile lor și ne modificăm planurile de învățământ frecvent. Am dezvoltat masterate, avem 6 pe care le-am dezvoltat cu companii mari și care îi aduc pe absolvenți aproape de nevoile lor. Nu e săptămână în care să nu vină o companie la noi la rectorat. Mai ales în acest ecosistem al Clujului, în Transilvania, avem extensii în regiune, suntem aproape de industrie, nu doar la Cluj”, susține prorectorul.

Aceasta subliniază că foarte importantă pentru o universitate din România e deschiderea internațională. Popescu spune că universitatea a semnat un contract pentru un institut de cercetare în cadrul unei alianțe internaționale.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca este una dintre cele șapte universități din învățământul tehnic din Europa care s-au reunit pentru a fonda împreună Universitatea Europeană de Tehnologie -”European University of Technology – EUt+”.

Prorectorul menționează că UCT-N are în implementare proiecte de 34 de milioane de euro, pe fonduri europene. “Peste 20 de milioane de euro sunt proiecte pe care le avem împreună cu companii, în zona de inovare, unde facem partea de cercetare – dezvoltare – inovare. Companiile sunt cele care obțin produsul, cumpără echipamente, gândim împreună linii de producție pentru produse noi. Am semnat acum recent un contract cu Lockheed Martin, acesta e pe un an, dar sperăm să ne extindem”, spune Daniela Popescu.

Amintim că grupul american din industria aerospațială și de apărare Lockheed Martin a anunțat în septembrie lansarea în România a investiției companiei americane în domeniul inteligenței artificiale. Cercetarea va fi realizată în cadrul colaborării dintre Laboratorul de Cercetare și Leadership în Știință, Tehnologie și Inginerie al Lockheed Martin și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), iar rezultatele cercetării vor fi aplicate în domeniul securității naționale și cel al științelor mediului.

Prorectorul universității clujene a mai precizat că UCTN vrea să construiască un institut de cercetare în Inteligență Artificială. “Aceste preocupări în AI sunt vechi, avem o hotărâre de guvern de două săptămâni, proiectul tehnic e gata, am scris proiecte să obținem fonduri, vrem să păstrăm tinerii în țară și chiar în Cluj”, spune Popescu.

UTCN a anunțat încă din 2020 un proiect în valoare de peste 80 de milioane de lei, accesat pentru crearea unui Institut de Cercetare în Inteligență Artificială. Proiectul vizează o clădire cu o suprafață totală desfășurată de 10.500 mp, care ar găzdui mai multe centre și laboratoare de cercetare, dotate cu
echipamente ultra performante.

De asemenea, împreună cu ADR, universitatea clujeană lucrează, de doi ani, la o strategie națională pentru Inteligență Artificială. Aceasta este finalizată și urmează o evaluare în Parlamentul European.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: