Curtea de Conturi: Plăți necuvenite de 40 de milioane de lei doar în 2020, ca urmare a măsurilor de protecție socială în pandemie

bani, lei, finante, bancnote Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Curtea de Conturi a identificat plăți necuvenite de aproximativ 40 de milioane de lei doar pentru 2020, după verificarea plăților efectuate pentru măsuri în domeniul protecției sociale în contextul pandemiei, arată datele transmise de instituție la solicitarea Economedia.

Ministerul Muncii a transmis anterior că datele actuale centralizate arată plăți necuvenite în sold la 30 iunie, în valoare de 6.9 milioane de lei pentru 827 de beneficiari, care au aplicat pentru a obține indemnizația prevăzută de OUG nr. 30/2020 și OUG 2/2022. De asemenea, au fost înregistrate plăți necuvenite în valoare de 590.749 lei pentru aplicanți la drepturile prevăzute în OUG nr. 132/2020.

Economedia a scris în urmă cu câteva zile despre faptul că sute de beneficiari trebuie să returneze bani primiți de la stat ca ajutoare în perioada pandemiei. Beneficiarii au cerut bani de la stat fără să fie eligibili și statul a dat banii fără să verifice.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
  • Sute de beneficiari au primit bani, fără să fie îndreptățiți, ca urmare a solicitărilor realizate pe baza ordonanțelor de guvern cu măsuri pentru protejarea populației și a firmelor, a salariaților și a angajatorilor în timpul pandemiei COVID-19, arată datele transmise pentru Economedia de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS).
  • Acum, aceștia trebuie să îi returneze.
  • Statul a dat mai întâi banii și abia apoi a făcut investigații pentru a vedea dacă aceștia erau cuveniți, drept pentru care acum are de recuperat milioane de lei.
  • Unii dintre beneficiari au realizat venituri în perioada în care au declarat că au activitatea suspendată, au declarat în fals că îndeplinesc condițiile de eligibilitate sau au întocmit în mod fictiv contracte antedatate, au descoperit mai târziu autoritățile. Alții se declară de bună credință și spun că au fost încurcați de cadrul legal.

Revenim, în acest context, cu datele transmise de Curtea de Conturi a României

Ce spune Curtea de Conturi?

În perioada 2020 – 2021, Curtea de Conturi a efectuat misiuni de audit care au vizat verificarea plăților efectuate cu titlu de măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. În cazul plăților efectuate în anul 2020 de către instituțiile responsabile au fost identificate plăți necuvenite în sumă totală de 40.88 milioane de lei, din care suma de 27,36 milioane de lei din bugetul de stat și suma de 13.521 mii lei din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Datele sunt prezentate și în Raportul special realizat la solicitarea Parlamentului României – „Gestionarea resurselor publice pe perioada stării de urgență ” și în Raportul public al Curții de Conturi a României pe anul 2020. Acestea se găsesc pe site-ul instituției, în secțiunea Curtea de Conturi, rubrica Rapoarte de audit.

Reprezentanții Curții de Conturi ne-au transmis că, pentru anul 2022, la instituțiile cu atribuții în domeniu s-au efectuat sau urmează a se efectua misiuni de audit care vizează verificarea plăților cu titlu de măsuri în domeniul protecției sociale pentru protecția angajatorilor/salariaților.

Instituția nu poate comunica, deocamdată, o sumă cu titlu de plăți necuvenite aferentă plăților efectuate în anul 2021. Curtea de Conturi mai precizează că, potrivit legislației, în actele de audit se stabilește o valoare estimativă a abaterilor constatate.

Conform prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, entitățile verificate au obligația legală de stabilire a întinderii prejudiciului și de dispunere a măsurilor necesare pentru recuperarea acestuia. Astfel, suma totală a plăților necuvenite este stabilită de entitățile verificate cu atribuții în gestionarea plăților aferente măsurilor stabilite prin acte normative în domeniul protecției sociale, mai precizează reprezentanții Curții de Conturi.

Instituțiile verificate care au efectuat plăți privind măsurile destinate protecției angajatorilor/salariaților au obligația legală să ducă la îndeplinire măsurile dispuse ca urmare a verificărilor efectuate de către Curtea de Conturi a României.

Instituțiile publice responsabile cu plățile aferente măsurilor în domeniul protecției sociale pentru protecția angajatorilor/ salariaților sunt agențiile județene de ocupare a forței de muncă, acestea efectuând plăți din bugetul asigurărilor pentru șomaj către angajatori pentru salariații încadrați cu contract individual de muncă, respectiv agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, pentru plățile din bugetul de stat aferente personalului încadrat prin altă modalitate prevăzută de lege.

“Plățile s-au efectuat de către instituțiile abilitate pe baza documentelor depuse de către solicitanți, documente în care aceștia au prezentat anumite date ce, ulterior, s-au dovedit a fi eronate”, transmit reprezentanții Curții de Conturi.

Din suma totală a plăților necuvenite de 40.883 mii lei, în cazul solicitărilor în baza OUG nr. 132/2020, sumele identificate în anul 2021 aferente plăților efectuate de instituțiile responsabile în anul 2020 se ridică la suma de 3,11 milioane de lei, din care 2,4 milioane de lei din bugetul de stat și 712.000 de lei din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Msurile de sprijin destinate salariaților și angajatorilor cuprinse în OUG nr. 132/2020 se aplică până la data de 31 decembrie 2022, potrivit OUG nr. 73/2022 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă.

Date trimise de Ministerul Muncii: Plăți necuvenite, în sold, de 6,9 milioane de lei. Și încă 590.000 de lei

Din situația centralizată de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, la nivel național, rezultă plăți necuvenite în sold la 30 iunie, în valoare de 6.930.868 lei pentru 827 de beneficiari, care au aplicat pentru a obține indemnizația prevăzută de OUG nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și OUG nr. 2/2022 privind stabilirea unor măsuri de protecţie socială a angajaţilor şi a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităţilor economice, determinate de situaţia epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Acestea sunt datele transmise de Ministerul Muncii.

De asemenea, au fost înregistrate plăți necuvenite în valoare de 590.749 lei pentru 69 de beneficiari, care au aplicat pentru a beneficia de drepturile prevăzute în OUG nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, arată datele transmise de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Curtea de Conturi despre instituțiile responsabile și motivele care au condus la această situație

În cazul plăților efectuate in anul 2020 de către instituțiile responsabile au fost identificate plăți necuvenite în sumă totală de 40.883 mii lei, din care suma de 27.362 mii lei din bugetul de stat la agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, pentru plățile aferente personalului încadrat prin altă modalitate prevăzută de lege, și suma de 13.521 mii lei din bugetul asigurărilor pentru șomaj la agențiile județene de ocupare a forței de muncă, pentru plățile către angajatori aferente salariaților încadrați în contract individual de muncă, au menționat reprezentanții Curții de Conturi.

“Instituțiile responsabile nominalizate anterior au plătit sumele solicitanților pe baza declarațiilor pe propria răspundere, iar din verificarea documentelor a rezultat că beneficiarii nu erau eligibili. Printre motivele care au condus la efectuarea de plăți necuvenite cu title de măsuri de protecție socială se regăsesc nivelul slab de pregătire a beneficiarilor care au completat declarațiile pe propria rãspundere, precum și aplicarea neunitară a legislației”, spun reprezentanții Curții de Conturi.

În legătură cu suma de 2.407 mii lei acordată necuvenit din bugetul de stat în baza OUG nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de pandemie, precum şi pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, beneficiarii au solicitat aceste sume fără sã respecte condițiile legale, respectiv să fi fost anterior beneficiari ai indemnizației prevăzute la art. XV alin. (l) şi (4).din OUG nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul pandemiei.

“În ceea ce privește cuantumul sumelor precizăm că sumele aferente măsurilor in domeniul protecției sociale s-au plătit atăt din bugetul de stat, prin agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, instituții aflate în subordinea Mìnisterului Muncii și Solidarității Sociale, cât și din bugetul asigurărilor pentru șomaj, prin agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă, instituții aflate in subordinea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă”, a transmis Curtea de Conturi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: