Daniel Mischie, HORA: Creșterea salariului minim cu 12% poate duce la majorări de prețuri la raft sau în restaurant

restaurant Pixabay sursa foto: Pixabay

Creșterea salariului minim cu 12% poate duce la majorări de prețuri la raft sau în restaurant, a declarat Daniel Mischie vicepreședinte HORA & CEO City Grill Group, pentru Economedia. Guvernul a stabilit ca salariul minim pe țară să crească  la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie, de la 3.300 lei în prezent.

„Este o bucurie când se mărește salariul, dar în momentul în care te vei duce la magazin sau la restaurant vei constata că produsele vor deveni puțin mai scumpe. Majorezi salariul minim cu 12% și atunci trebuie să crești prețurile. Va urma probabil o nouă fază a scumpirilor la raft sau în restaurant, de două procente. Cred că reacția va fi imediată”, spune Daniel Mischie.

Acesta spune că ar trebui să existe o predictibilitate din partea Guvernului atunci când se iau astfel de decizii. „În companie avem bugete și avem promisiuni pe care le luăm față de investitori, respectiv față de angajați. Acești indicatori de performanță ne sunt dărâmați de orice mișcare pe care Guvernul o face în timpul anului. Vorbim despre predictibilitate. Modificarea taxelor – salariul minim fiind ca un fel de taxă – în timpul anului ne duce în situația în care trebuit să reconstituim toate bugetele și toate principiile de acordare de beneficii din cadrul companiilor. Acest lucru înseamnă o muncă de 2-3 luni. În momentul în care mărești veniturile, atunci ai trebuie să modifici și în alți indicator. În același timp, această majorare se va vedea în prețuri”.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

„Vreau doar să amintesc ce se întâmplă în HoReCa. Într-un an de zile s-a modificat impozitarea de două ori. Am trecut de la impozit specific, la impozit pe micro 1%, acum sunt de 3% sau 16%. S-a majorat TVA-ul la băuturi, avem taxa pe taxă. Avem o inflație de 8%. Toate astea se strâng într-un excel și au un impact serios asupra prețurilor și asupra afacerilor din acest domeniu”, precizează Mischie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Totuși, acesta spune că majorarea salariului minim reprezintă un pas bun, în general, pentru România, deoarece, la un moment dat, vom ajunge la un venit competitiv cu cel european. Astfel se vor diminua diferențele saraiale între țările din Est și Vest. “Acest lucru va contribui la reducerea fenomenului de emigrare.”

Context

Salariul minim brut pe țară va creşte la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie, de la 3.300 lei în prezent, a anunțat joi Guvernul, după consultări la Palatul Victoria între reprezentanții Executivului și cei ai sindicatelor și patronatelor, în cadrul reuniunii Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, a cărei temă centrală a fost nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată. Astfel, salariul minim brut pe țară va crește cu 12,12%, ceea ce înseamnă o majorare netă de 242 de lei. De asemenea, deducerea fiscală de 200 de lei se va menține până la sfârșitul anului.

DOCUMENT Proiect pentru majorarea salariului minim la 3.700 lei, de la 1 iulie / Formula pentru calculul salariului minim