Depozitele clienților neguvernamentali ai băncilor au crescut cu 5,5% în interval de un an

banca, credit, calcule, calculator, banca Sursa foto: Pexels

Creditul neguvernamental a înregistrat în luna august o creștere de 7,7 la sută (2,5 la sută în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului 2023, arată datele Băncii Naționale a României. Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna august 2024 cu 0,7 la sută față de luna anterioară, până la nivelul de 591 511,0 milioane lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 10,9 la sută (5,5 la sută în termeni reali).

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna august 2024 cu 1,0 la sută față de iulie 2024 (0,7 la sută în termeni reali), până la nivelul de 407,893 miliarde de lei. Creditul în lei, cu o pondere de 69,7 la sută în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 1,3 la sută, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 30,3 la sută în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 0,3 la sută (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 7,7 la sută (2,5 la sută în termeni reali), pe seama majorării cu 10,0 la sută a componentei în lei (4,7 la sută în termeni reali) și cu 2,7 la sută a componentei în valută exprimată în lei (2,0 la sută în cazul exprimării indicatorului în euro).

Analize Economedia

economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere

Soldul creditului guvernamental acordat de instituțiile de credit a înregistrat o creștere în luna august 2024 cu 1,3 la sută față de luna iulie 2024, până la 220,307 miliarde de lei. În raport cu august 2023, acesta s-a majorat cu 20,7 la sută (14,8 la sută în termeni reali).

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna august 2024 cu 0,7 la sută față de luna anterioară, până la nivelul de 591 511,0 milioane lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 10,9 la sută (5,5 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 70,7 la sută în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 1,0 la sută față de luna iulie 2024, până la 417 989,7 milioane lei. Comparativ cu luna august 2023, acestea s-au majorat cu 15,2 la sută (9,7 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut cu 0,5 la sută față de luna anterioară, până la 237 238,4 milioane lei și cu 19,6 la sută (13,8 la sută în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului anterior.

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) s-au majorat cu 1,7 la sută (până la 180 751,4 milioane lei) față de luna precedentă, iar față de luna august 2023, au înregistrat o creștere de 10,0 la sută (4,7 la sută în termeni reali).

Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 29,3 la sută în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, s-au diminuat cu 0,1 la sută față de luna iulie 2024, ajungând până la nivelul de 173 521,3 milioane lei (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu luna august 2023, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 1,5 la sută (0,8 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au scăzut cu 0,4 la sută față de luna iulie 2024, până la 119 435,9 milioane lei (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 0,3 la sută (-0,5 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 0,6 la sută față de luna iulie 2024, până la 54 085,4 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,5 la sută, până la  10 867,3 milioane euro). Comparativ cu august 2023, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 4,5 la sută (3,7 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Din poezia cifrelor:
    “Creditul neguvernamental a înregistrat în luna august o creștere de 7,7 la sută (2,5 la sută în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului 2023, arată datele Băncii Naționale a României”.
    Si se deduce ca inflatia pe anul analizat ar fi de 5,2%.
    Apoi:
    Apoi:
    “Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna august 2024 față de aceeași perioadă a anului anterior cu 10,9 la sută (5,5 la sută în termeni reali).”.
    Si se deduce ca inflatia pe anul analizat ar fi de 5,4%.
    Cum adică Coane Fănica?
    Ori e 5,2 ori e 5,4?😵😵

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.