Deputații au adoptat proiectul care prevede folosirea fondurilor europene nerambursabile pentru reabilitarea termică a blocurilor în proporţie de 90%

reabilitare termica blocuri sectorul 3 Sursa foto: Facebook / Robert Negoiță

Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă 179/2022 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, scrie News.ro.

Propunerea legislativă prevede că pentru finanţarea reabilitării termice a blocurilor să fie folosiţi mai mulţi bani din fondurile europene nerambursabile, respectiv 90%, şi mai puţini din bugetele locale sau cele ale asociaţiilor de proprietari. Legea merge la promulgare.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, astfel încât pentru finanţarea reabilitării termice a blocurilor să fie folosiţi mai mulţi bani din fondurile europene nerambursabile, respectiv 90%, şi mai puţini din bugetele locale sau cele ale asociaţiilor de proprietari.

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Astfel, proiectul de act normativ are drept finalitate, prin instituirea unor excepţii de la cadrul legislativ actual, asigurarea posibilităţii finanţării unor activităţi/lucrări de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, pentru perioada de programe 2021 – 2027, inclusiv din fondurile europene nerambursabile aferente Politicii de Coeziune.

Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, pe 15 februarie 2023, iar votul Camerei a fost decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare.

Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană în cadrul programului de subvenții al Parlamentului European în domeniul comunicării. Parlamentul European nu a fost implicat în pregătirea proiectului și nu este responsabil în nicio măsură de informațiile sau punctele de vedere exprimate în cadrul proiectului, iar acestea nu-i impun nicio obligație; responsabilitatea aparține exclusiv autorilor, persoanelor intervievate, editorilor sau difuzorilor programului, în conformitate cu legislația aplicabilă. Parlamentul European nu poate fi considerat responsabil nici pentru daunele, directe sau indirecte, care pot rezulta în urma realizării proiectului.