Românii care au depus bani la CEC, înainte de 1990, pentru a-și cumpăra o Dacie 1.300 vor primi o despăgubire din partea statului, în valoare de 21.719,29 lei, adică în jur de 4.370 de euro, scrie Euronews.ro. Este vorba despre românii care, înainte de 1990, își depuseseră banii la CEC, 70.000 de lei, pentru mult râvnita Dacie 1.300 de la acea vreme.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Cei care nu au mai apucat să primească mașina până la Revoluție nu au mai fost despăgubiți niciodată. Iar Ministerul Finanțelor, la 35 de ani distanță, a decis ca despăgubirile să aibă această valoare. Acestea vor fi acordate prin forma unui titlu de stat emis de către BRD, cu scadență în 23 iunie 2025.

Depozitele acelor persoane care au depus banii la CEC au fost preluate apoi de BRD, dar soluția finală a întârziat până acum.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Știrea integrală AICI