Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că sunt necesare măsuri legislative care să sprijine persoanele cu credite garantate cu un bun imobil, el menţionând măsurile de plafonare a dobânzilor/DAE. Anghel a prezentat şi valorile DAE practicate de mai multe firme, aceasta ajungând chiar la 69.467,57%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„În contextul în care, pe parcursul derulării unui contract de credit garantat cu un bun imobil, consumatorii întâmpină dificultăţi economico-financiare ce pot apărea atât din cauza variaţiei dobânzii sau a cursului de schimb valutar, dar şi ca urmare a unor aspecte neprevăzute, sunt astfel necesare măsuri legislative care se vină în sprijinul consumatorilor, cum ar fi măsurile de plafonare a dobânzilor/DAE”, a arătat Paul Anghel, într-o postare pe Facebook.

El a prezentat mai multe exemple de costuri pe care operatorii economici le practică în prezent.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

„1. HORA CREDIT – Dobânda Anuală Efectivă (DAE) – 69.467,57%. !!!! În cadrul liniei de credit de 364 zile, împrumutantului i se acordă suma de bani cu 0% dobândă pentru primele 7 zile iar începând cu a 8-a zi rata dobânzii va fi de 2%. Pentru linia de credit în valoare de 10.000 Lei dobânda aplicabilă va fi de 59.150 Lei pe o perioada de 364 zile, adica 2% pe zi din tranșa, conform calculului anuităţii. !!!!! DAE = 69467,57%. Suma totală a plătii va fi de 69.150 Lei”, a arătat Anghel.

În continuare, el a arătat care sunt DAE la alte firme: 2. VIVA CREDIT – Dobânda Anuala Efectivă (DAE) – 4114%, 3. Credit Fix IFN – Dobânda Anuală Efectivă (DAE) – 3852,20%, 4. CREDIT PRIME – Dobânda Anuală Efectivă (DAE) – 1 757.66%, 5. MOZIPO – Dobânda Anuală Efectivă (DAE) – 2059,88%, 6. FIX CREDIT – Dobânda Anuală Efectivă (DAE) -​1,655.12%, 7. ICREDIT – Dobânda Anuală Efectivă (DAE) – 5689,98%, 8. FLEX CREDIT – Dobânda Anuală Efectivă (DAE) – 3095%, 9. VIACONTO – Dobânda Anuală Efectivă (DAE) – 2063,1%, 10. FERRATUM IFN Dobânda Anuală Efectivă (DAE) – 7715%.