Doar 37 de localități din România mai au încălzire centralizată, față de 330 de localități în 1990. Asociație: Centralele de apartament pe gaze nu trebuie interzise, dar ar putea fi taxate pe emisiile de dioxid de carbon

calorifer, incalzire Sursa foto: Unsplash: Julian Hochgesang

Interzicerea montării centralelor termice nu este o opțiune, însă centralele individuale pe gaze poluează, așa că ele ar putea fi taxate, pe viitor, pe emisiile de dioxid de carbon, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă.

Potrivit AEI, sistemele de încălzire centrală, teoretic, cele mai eficiente sisteme de încălzire a imobilelor, au eșuat în România datorită managementului defectuos asupra acestora. Astfel, din 330 de localități cu sisteme de încălzire centrală în anul 1990 (peste 3,5 milioane de locuințe), astăzi mai există astfel de sisteme, doar în 37 de localități (cca 1,2 milioane de locuinte), majoritatea dintre acestora fiind incapabile tehnic să mai asigure necesarul de apă caldă și căldură.

Alternativa firească și unică, în ultimii 30 de ani, la aceste sisteme au fost centralele de apartament pe gaze.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit AEI, politicile publice din ultimii 20 de ani din România au fost de direcționare a populației spre utilizare a gazelor naturale, atât pentru a substitui încălzirea centralizată, cât și pentru a substitui masa lemnoasă. Nu mai puțin decât politicile prezente care „aproape forțează” oamenii să-și instaleze gaze.

În același timp, Asociația Energia Inteligentă atrage atenția că și centralele individuale pe gaze poluează, chiar mai mult decât o centrală comună, cu tehnologie actuală, pentru mai mulți consumatori. Exemplificând pentru un bloc cu 6 scări și 10 etaje, costurile cu centralele individuale sunt mai mari cu până la 25% față de costurile cu o centrală comună. De asemenea, pentru același exemplu, emisiile de CO2 sunt mai ridicate prin folosirea centralelor individuale decât prin folosirea unei centrale de bloc.

Un alt element care trebuie să l avem în vedere este faptul că la momentul de față nu se percep taxe de CO2 pentru centralele individuale. Acestea nu au fost prevăzute, având în vedere că prețul mic al certificatelor. Până nu de mult certificatele de CO2 aveau un preț de 2-3 euro/t CO2, ceea ce ar fi dus la un cost mic pentru consumator casnic și s-a putut neglija. În momentul de față, la un cost de 55 euro/t CO2, Asociația consideră că nu se va mai neglija mult timp aplicarea unitară a taxării emisiilor de CO2 (consumatorii de energie termică produsă în CET-uri plătesc taxe pe CO2, iar consumatorul de energie termică produsă individual în centrale proprii nu plătește taxe pe CO2, deși în unele cazuri emisiile de CO2 ale celor din urmă sunt mai mari decât în cazul producerii energiei termice în regim centralizat).

AEI estimează că în prezent costul suplimentar pe care l-ar achita un consumator casnic cu centrală termică de apartament dacă s-ar aplica și acestora taxa pe CO2 ar ajunge la cca. 825 lei/an.

O altă discuție, este legată de emisiile de noxe ale centralelor montate în apartamente, cu coșuri de fum individuale, potrivit AEI. Există studii care arată că aceste emisii pot să ajungă în apartamentele alăturate și recomandă construcția unor coșuri de fum care să disperseze emisiile și să evite total posibilitatea acestora să ajungă în interiorul locuințelor.

„Este o problemă care trebui de asemenea tranșată de autorități. Costul suplimentar pe care l-ar achita un consumator casnic cu centrală termică de apartament dacă s-ar aplica obligativitatea de a-și construi și asigura mentenanța coșurilor ar ajunge până la 250 lei/an”, arată Asociația.

Potrivit AEI, interzicerea montării centralelor termice nu este o opțiune (poate fi cel mult o opțiune pentru clădirile noi), în schimb, în timp, Grean Deal-ul, Taxonomia etc., vor aduce costuri suplimentare pentru consumatorii casnici cu centrale termice, datorate emisiilor de CO2 și a noilor standarde de construcție și montaj.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: