Deocamdată nu s-a ajuns la o soluţie finală în privinţa reformei administraţiei centrale, subiectul va fi din nou în discuţia coaliţiei, săptămâna viitoare, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Ea a răspuns astfel la o întrebare referitoare la existenţa unui calendar mai clar privind reforma administraţiei centrale şi la eventualele memorandumuri transmise de ministere către premier, cu propuneri de reducere a cheltuielilor, în contextul discuţiilor purtate în coaliţia de guvernare despre reforma administraţiei locale şi centrale.

“Subiectul va fi din nou în discuţia coaliţiei, săptămâna viitoare. Fiecare dintre aceste discuţii poate să fie ultima şi să se ajungă la o soluţie finală, care să fie apoi promovată, cel mai probabil, prin angajarea răspunderii guvernului. Deocamdată, nu există această soluţie finală, deci nu pot să vă spun nimic de vreun calendar la nivel guvernamental. Ce se întâmplă în coaliţie, v-am spus, se întâmplă în coaliţie”, a declarat Ioana Dogioiu, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume