Drumul Expres Focșani – Brăila. Noua companie pentru construcția de autostrăzi, CNIR, a aprobat lansarea licitației

Drumul Expres Focșani-Brăila Sursa foto: CNIR

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), care preia construcția de autostrăzi de la CNAIR, a aprobat în Consiliul de Administrație lansarea licitației pentru proiectarea și execuția Drumului Expres Focșani – Brăila (indicativ DEx 6), arată un comunicat de presă al instituției. Acesta este primul proiect de infrastructură mare pe care CNIR îl va lansa în licitație, valoarea estimată a investiției fiind de aproximativ 5 miliarde lei (fără TVA).

Drumul Expres Focșani – Brăila va avea o lungime de 73 kilometri, iar durata contractului va fi de 42 de luni, din care 6 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție. Drumul Expres va avea două benzi pe sens, acostament consolidat și parapete de beton tip New Jersey pentru zona mediană. Pe traseu sunt prevăzute șase noduri rutiere și 57 de structuri (poduri și pasaje).

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Ministerul Transporturilor a aprobat pe 23 mai 2024 indicatorii investiției de aproximativ un miliard de euro. Pentru acest Drum Expres, CNAIR are semnat cu Acciona (Spania) contract pentru Studiul de Fezabilitate și Proiectare (PT), dar a decis să extragă proiectarea și să o includă în viitorul contract de execuție după cum Economedia a explicat aici.

Contractul pentru realizarea Studiului de Fezabilitate pentru Drumul Expres Brăila – Focșani a fost semnat în vara anului 2020 cu Acciona (Spania) și avea termen de finalizare decembrie 2022. Ultimul termen pentru predarea documentației este octombrie 2024, după 9 acte adiționale. De la Buzău la Brăila, contractul pentru studiu de fezabilitate și proiect tehnic a fost prelungit pentru primăvara 2025.

„Traseul Drumului Expres Focșani – Brăila are o lungime de 73,524 km și se împarte în 3 loturi distincte, respectiv:

Lotul 1 (km 0+000 – km 28+200), L1 = 28,200 km.

– început: Nodul Rutier Focșani la autostrada A7 (zona km 0+000)

– final: Nod rutier Măicănești (DN23) (zona km 26+060)

Lotul 2 (km 28+200 – km 65+800), L2 = 37,600 km

– început: încărcare/descărcare temporară din/în DJ204B, DN23B prin intermediul unei intersecții giratorii (zona km 27+440). Lungimea drumului temporar L=760m.

– final: încărcare/descărcare temporară din/în DJ255A prin intermediul unei intersecții giratorii (zona km 65+440). Lungimea drumului temporar L=700m.

Lotul 3 (km 65+800 – km 73+524), L3 = 7,724 km

– început: Nodul Rutier Siliștea la DJ221C (zona km 68+260)

– final: Nod rutier Brăila la DX Buzău-Brăila (zona km 73+524)

Prin prevederea divizării pe Loturi au fost introduse lucrări de conexiune rutieră temporară la DJ204B în zona km 27+440, respectiv DJ255A în zona km 64+440, racordarea la infrastructura rutieră existentă efectuându-se, dacă va fi cazul, prin intermediul a câte un sens giratoriu.Prin comparație cu infrastructura rutieră existentă coridorul Drumului Expres are o dezvoltare în partea de sud a traseului drumului național DN23”, arată nota de Fundamentare.

Drumul Expres Focșani – Brăila va asigura legătura între Autostrada Moldovei Ploiești – Pașcani (A7), Podul peste Dunăre de la Brăila, Drumul Expres Brăila-Galați (DEx 6), Tulcea și Constanța. În punctajul pentru licitație, CNIR a inclus criterii sociale (angajarea forței de muncă din plan local) și pentru protecția mediului. Sursa de finanțare este asigurată din Fonduri Europene, Programul Transport 2021-2027.

Sectorul Focșani – Brăila face parte din proiectul denumit generic „Milcovia Expres”, inclus în MasterPlanul General de Transport al României pentru legătura Focșani – Galați – Giurgiulești, asigurând baza necesară cererii de transport în creștere și un grad ridicat de siguranță a traficului rutier.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. De ce 36 de luni execuție într-o zonă de câmpie ? Nu sunt suficiente 24 de luni ?
    Cine nu are capacitate de execuție in termene scurte să nu participe.
    De ce trei loturi și nu două?
    Exemplu clasic de management defectuos al proiectelor. Nimic deosebit față de CNAIR .
    In rest numai de bine.

  2. Cu CNIR in frunte se face Drumul Expres Focșani – Brăila!
    Candva!
    Cu lentoarea si lenea tradițională romaneasca se va ajunge la licitatie prin 2030!😲
    Mai faceti o companie din asta specială cu mulți Directori si Secretare pentru Drumul Expres Buzau– Brăila si inca una pentru Drumul Expres Brăila – Constanța.
    Asa va puneti toate neamurile si amantele pe post!😉

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.