Dumitru Chisăliță, Asociația Energia Inteligentă: Cotele lunare de consum la gaze naturale pentru care statul acordă reducerea din factură sunt prea mici și ar trebui majorate la 400 mc/lună

gaz Sursa/Facebook Moldovagaz

Cotele lunare de consum la gaze naturale de 300 de metri cubi/lună – pentru cele 5 luni de iarnă, noiembrie-martie, și pentru care statul acordă reducerea de 40 % sută din factură – sunt prea mici și ar trebui majorate la 400 mc/lună astfel încât legea să fie echitabilă și să beneficieze cât mai mulți români, spune expertul în energie, Dumitru Chisăliță, președinte al Asociației Energia Inteligentă.

Propunerea noastră a fost ca să avem un preț plafonat la 200 de lei/MWh și un consum mediu lunar de 400 de metri cubi pentru care se acordă compensarea”, a declarat Dumitru Chisăliță pentru G4media.ro.

Expertul a explicat că și la gaze ar trebui preluat modelul de la energie electrică, unde nu există nemulțumiri privind plafonul și cotele de consum.

Valoarea la care s-a plafonat prețul la energie a fost egală cu prețul mediu al energiei electrice furnizată consumatorilor în luna septembrie 2021. Astfel, plecând de la prețul de achiziție mediu al gazelor în luna septembrie 2021, la care dacă adaugăm tarifele de transport, distribuție și marjele comerciale, obținem prețul la care se poate plafona gazul natural de 200 lei/MWh, cu TVA inclus.

Plafonul lunar până la care se acordă compensarea în factura de energie electrică este de 300 kWh, de 2,4 ori mai mare decât consumul mediu lunar de energie, de 125 kWh. Aplicând această cifră la consumul mediu lunar de gaze ar rezulta că plafonul la gaze ar trebui stabilit la un nivel de 400 mc/lună”, a explicat Dumitru Chisăliță. Detalii aici.

Guvernul vrea acum să modifice legea compensării și plafonării, să reducă plafonul la gaze de la 37 de bani la 31 de bani pe kilowatt-oră și să mărească cotele lunare de consum pentru care se va aplica o reducere din factură de 40 la sută de la stat de la 1000 de metri cubi la 1500 de metri cubi, în cele 5 luni de iarnă, noiembrie-martie, adică 300 de mc/lună.

Ministrul Energiei spune că, prin noile reguli, vor beneficia de reduceri mai mulți consumatori casnici. ”După ce mărim aceste plafoane estimez că ne vom duce pe energie electrică până în 90 % (din numărul total al consumatorilor care vor beneficia de compensare – n.r.) și la gaze naturale undeva la 70-75%”, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu la TVR.

Ministrul susține că, pe actuala formă a legii de plafonare și compensare, în jur de 75% sută dintre consumatorii de energie electrică beneficiază de compensare și în jur de 55-60% dintre consumatorii de gaze naturale.

Experții îl contrazic și spun că, pe actuala formă a legii, la gaze naturale, doar 30-40% din consumatori beneficiază de compensare și că plafonul lunar la gaze ar trebui majorat la 400 metri cubi pe lună, adică 2000 mc pe cele 5 luni de iarnă, ca să beneficieze cât mai mulți români.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a explicat la TVR că – dacă aceste cote de consum ar fi mărite sau dacă s-ar acorda compensarea automat pentru primii 300 mc/lună, râmânând ca pentru ce se depășește, consumatorul să plătească la tarif neredus – ar beneficia și oameni ”ca el”, care au cu ce să își achite facturile.

Draftul noii ordonanțe privind plafonarea și compensarea a fost publicată de Guvern și ar putea fi adoptată săptămâna viitoare ca să intre în vigoare de la 1 februarie.

Asociația Energia Inteligentă a arătat că statul este principalul beneficar al creșterii facturilor la gaze. ”Statul a fost beneficiarul principal al creșterii facturilor la gaz, acesta a încasat în anul 2021, jumătate de miliard de euro, iar în anul 2022 urmează să încaseze 2,7 miliarde de euro. Această sumă echivalează cu creșterea impozitelor și taxelor pentru români în medie cu 150 euro/an/cetățean”, a arătat Asociația Energia Inteligentă.

Notă: Alex Costache este jurnalist și la Știrile TVR. 

Sursa foto: Facebook/ Moldovagaz

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *