Efectele ofertei de tip „preţul cel mai mic” pe şantierele de autostrăzi: Lotul Biharia – Chiribiş de pe A3 Transilvania este blocat de mai multe luni / Proiectul, la a treia încercare, după eșecuri cu Bechtel și spanioli

Şantier Biharia Chiribiş Sursa foto: Asociația Pro Infrastructură

Construirea lotului Biharia – Chiribiş (29 km) de pe Autostrada A3 Transilvania este blocată de mai multe luni, pentru că antreprenorul român Trameco solicită Companiei de Drumuri suplimentarea contractului cu 130 de milioane lei, adică 40% din valoarea ofertată. Potrivit Asociaţiei Pro Infrastructură, constructorul susţine că expertiza tehnică a CNAIR nu concordă cu realitatea de pe teren, fiind diferenţe majore.

Marius Camber, reprezentantul constructorului, a declarat pentru Digi 24 că „patru dintre structurile începute sunt fundate direct pe sol”. „De-a lungul timpului, gropile unde s-au turnat betoane au rămas deschise, iar apa din precipitații s-a infiltrat, iar terenul nu mai are capacitatea portantă necesară, așa că trebuie executate niște lucrări de fundare indirectă”, spune reprezentantul constructorului.

Însă situaţia ar fi cauzată de oferta subevaluată depusă de antreprenor, 72% din valoarea estimată a Companiei de Drumuri, de unde şi imposibilitatea de a demara lucrările. Trameco a câştigat licitaţia din 2017 cu 326 milioane lei, faţă de costul iniţial al CNAIR de 456 milioane.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Contractul pentru segmentul de autostradă de 29 de kilometri pare blestemat, fiind deja la a treia încercare.

„Nu e ficțiune, ci realitate cruntă: lucrări demarate în 2004 de Bechtel, reziliere cu americanii în 2013 (la 50% stadiu pe Suplacu de Barcău-Borș), apoi în 2015 re-contractare cu spaniolii de la Corsan-Corviam și… iar reziliere în 2016 pentru că noul-vechi antreprenor n-a făcut practic nimic. Apoi în august 2017 se licitează din nou și după 3 (trei!) ani se semnează contractul în iulie 2020 cu românii de la Trameco/Selina: 6 luni proiectare, 18 luni execuție, 326 milioane RON plus TVA”, notează Asociaţia Pro Infrastructură într-o postare pe pagina de Facebook.

Sunt două soluţii pentru rezolvarea litigiului financiar şi continuarea proiectului cu acelaşi constructor sau cu un altul. Fie un compromis între CNAIR şi Trameco, care, după ce renunţă la suplimentarea contractului, să execute lucrările licitate şi ce nu poate fi acoperit să fie realizat separat. Sau rezilierea contractului, procedură care înseamnă certificat negativ pentru constructor, timp pierdut şi degradarea lucrărilor pe care le-a executat Bechtel. (n.r Trameco lucrează şi pe Centura Bucureşti la Pasajul Berceni – proiect în grafic, cu avans bun).

În acest context, Asociaţia Pro Infrastructură solicită Ministerului Transporturilor să „tranşeze” situaţia în cel mai scurt timp pentru ca, până în 2024, la 20 de ani de la prima lopată, tronsonul de autostradă să fie deschis circulaţiei.

În continuarea acestui şantier blocat, traficul este deschis de la sfârşitul anului trecut pe cei 5 kilometri dintre Biharia şi Vama Borş 2, iar spre Cluj Napoca este în licitaţie secţiunea Chiribiş – Suplacu de Barcău cu o lungime de 26 km.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Pana nu se realizeaza tunelul Meses, nu exista nici un interes pentru un tronson de autostrada care nu se leaga de nimic. Ca sa aibe bani pentru alte autostrazi, renunta deocamdata la acest tronson.

  2. Trec anii si continuam sa latram la luna. Sa faca dracu ce-or vrea. CNAIR, Ministerul Transporturilor, firme de constructii. Mi-e scarba de voi.

  3. Nu sunt nostalgic,dar din nou se dovedește, cã cei de la putere adicã câinii și foști securiști, de după lovitura de stat, nu sunt în stare sã gestioneze o lucrare de nivel național. Nici nu mai știu cã e de râs sau de plâns. Se vede clar nepotismul și mafia din românia. Sã nu mai povestim de alte lucruri de anvergură naționalã cum ar fii, hidrocentrale, baraje, fabricii, agriculturã….etc

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.