Endesa și Urbaser vor construi, în Spania, o fabrică de reciclare a bateriilor pentru mașini electrice

baterie, masini electrice Sursa foto: Go4IT.ro

Prima fabrică de reciclare a bateriilor vehiculelor electrice din Peninsula Iberică va fi construită în Cubillos del Sil (León) și va intra în funcțiune la sfârșitul anului 2023, în urma unei inițiative a Endesa, în parteneriat cu Urbaser. Centrala, care implică o investiție de 13 milioane de euro, face parte din Planul Endesa denumit Futur-e, prin care compania energetică va sprijini dezafectarea centralei termice Cubillos del Sil (León).

Noua fabrică de reciclare a bateriilor este unul dintre cele șapte proiecte aprobate recent de ministerul spaniol al Tranziției Ecologice, guvernul regional din Castilla y León, municipalitățile Ponferrada și Cubillos del Sil, Universitatea din León și Endesa.

Noua companie mixtă va gestiona colectarea bateriilor electrice în Spania și Portugalia, depozitarea temporară a acestora în condiții de siguranță și transportul la Cubillos del Sil pentru prelucrare.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Componenta de circularitate a acestei alianțe constă în activitatea de reutilizare și recuperare. În Cubillos del Sil, bateriile potrivite vor fi adaptate pentru reutilizare. Bateriile rămase vor fi descărcate electric, dezmembrate și supuse unui proces de separare și mărunțire care va permite reciclarea materialelor prezente, precum plastic, aluminiu și cupru și „masă neagră”, care constituie fracția bogată în metale strategice, de valoare în Europa, precum cobaltul și nichelul, ambele fiind utilizate pentru fabricarea de baterii noi.

Lucrările de construcție sunt planificate să înceapă cât mai curând posibil, astfel încât fabrica să poată intra în funcțiune până la sfârșitul anului 2023. Cu toate acestea, se așteaptă ca activitățile logistice să înceapă mai devreme, astfel încât colectarea, transportul și depozitarea pot fi avansate în condiții de siguranță, pentru a garanta volumele necesare ce vor permite unității să înceapă operațiunile la capacitate maximă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Se așteaptă ca dezvoltarea acestor activități să genereze circa 50 de locuri de muncă directe și tot atâtea locuri de muncă indirecte, ce nu pot fi încă cuantificate cu precizie. Fabrică va acoperi cererea pentru reciclare din Spania și Portugalia, cu o capacitate anuală de procesare estimată la 8.000 de tone de baterii electrice.

Cu un buget de circa 13 milioane de euro, proiectul face parte din inițiativele legate de economia circulară pe care Endesa le-a integrat în strategia companiei și care sunt promovate atât de guvernul spaniol, cât și de Uniunea Europeană, prin intermediul fondurilor de recuperare.

Urbaser, care va participa în acest proiect prin Sertego, filială pentru deșeuri industriale, este o companie prezentă în 25 de țări, cu expertiză în colectarea, depozitarea și tratarea deșeurilor. Sertego se va ocupa de gestionarea celor 20 de instalații de colectare din care vor pleca bateriile vehiculelor electrice ce vor fi prelucrate în fabrica din Cubillos del Sil. Mai exact, Sertego se va ocupa de funcționarea și întreținerea acestora.

Acest proiect, alături de alte șase aprobate pentru El Bierzo, au fost selectate, în cadrul Planului Futur-e, cu scopul de a aduce beneficii regiunii printr-un program ce prevede utilizarea amplasamentului și echipamentelor centralei termice. Aceste inițiative însumează circa 160 de noi locuri de muncă și o investiție de peste 260 de milioane de euro.

Selectarea proiectelor s-a realizat printr-un proces internațional de licitație în paralel cu încheierea activităților de generare termică, cu respectarea obiectivelor stabilite de Bruxelles. Endesa adaugă la acest proces, printre altele, dezvoltarea a 625 MW de energie regenerabilă în zonă, organizarea de cursuri de formare profesională, precum și implicarea personalului local în demontarea centralei termice.