Estimare agenție de turism: Aproximativ 30-40.000 de turişti străini ar putea ajunge pe litoralul românesc în acest an

mamaia, Constanta, turism, mare, litoral Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Aproximativ 30-40.000 de turişti străini ar putea ajunge pe litoralul românesc în acest an, comparativ cu 40-50.000 înainte de pandemie, estimează Aurelian Marin, director general al unei agenții de turism, citat de News.ro.

”Foarte greu de estimate câţi turişti străini vom avea în acest an. Zboruri charter nu mai sunt. Statisticile oficiale arătau înainte de pandemie în jur de 40-50.000 de turişti străini, un număr infim. Nu se poate face incoming. Se încearcă promovarea şi a Bucovinei, Ardealului şi alte destinaţii. Milioanele de turişti străini pe care le vrem se pot face. Dar nu vom putea decât cu chartere pe litoral şi la schi. Dar domeniul schimabil în România este slăbuţ. Nu vom putea să creştem doar cu circuite culturale, cu city-break-uri, nu va creşte în mod relevant numărul de turişti străini. Eu nu cred că vor fi mai mult de 30-40.000 de turişti”, a spus Aurelian Marin, director Paradis Vacanţe de Vis.

Turiştii străini veneau din Israel, Estonia, Polonia, Belgia şi Franţa.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Sunt şi turişti din Ucraina, dar stau deja de câteva luni, pe termen nedeterminat.

Turiştii străini care vin pe litoralul românesc se cazează în general în Mamaia, deoarece transferul către Aeroportul Mihail Kogălniceanu este mai facil.

”Chiar dacă vom avea zboruri charter, majoritatea se vor opri cu cazările la Eforie”, precizează el.

Acesta mai afirmă că, de exemplu, autorităţile din Bulgaria sau Egipt susţin touroperatorii care aduc turişti străini prin prime de câteva zeci de euro pentru fiecare pasager, timp de câţiva ani.

Agenţia de turism are contracte cu majoritatea hotelurilor de pe litoral. În fiecare an, compania aduce pe litoral peste 150.000 de turişti.

În anul 2021, valoarea unui sejur mediu pe litoral s-a ridicat la 2.800 lei de familie. În plus, o sumă asemănătoare o reprezintă cheltuielile propriu-zise ale turiştilor în staţiune.

Potrivit acestuia, între 20 iunie şi 5 septembrie, locurile de cazare pe litoral sunt ocupate în proporţie mare.

Hotelierii sunt însă afectaţi de creşterea preţurilor la energie şi de faptul că vacanţa elevilor va începe mai devreme în acest an, după ce Ministerul Educaţiei a decis ca şcoala să înceapă la 5 septembrie.

”Dacă ne raportăm la cifrele oficiale, care ne arată an de an în jur de 1,4 milioane de turişti sosiţi pe litoral, înseamnă că ne situăm la peste 10% din totalul de turişti care astăzi sosesc oficial”, spune Aurelian Marin, director general Paradis Vacanţe de Vis.

Investiții imobiliare sau hoteliere?

În opinia lui Aurelian Marin, cei care investesc pe litoral nu sunt motivaţi să investească în complexuri hoteliere cu o recuperare a banilor pe termen mediu-lung, ci sunt motivaţi să investească în imobiliare, în apartamente de vacanţă pe care le revânduşor şi fac un profit consistent şi rapid.

”Hotelierilor din zonă le este teamă că se vor dezvolta foarte multe astfel de investiţii în sud. Dacă sunt făcute cu cap, aceste investiţii nu afectează business-ul hotelier. Ci se completează. Dacă se ajunge la o situaţie ca în Mamaia Nord, atunci e dezastru. Iar ceea ce a început în Neptun-Olimp este foarte bine, sunt investiţii care vor ajuta zona ca imagine”, afirmă el.

Aurelian Marin a vorbit şi de angajaţii din sectorul hotelier, unde salariile, în medie, spune el, sunt de 3.000 de lei, pentru un sezon de câteva luni.

”Este o muncă foarte grea pe care o fac. Găsim cameriste, în special din zonă, din Mangalia, recepţionişti, bucătari. Cel mai greu găsim picoli, vin din toată ţara. Hotelierii le oferă şi cazare”, a precizat el.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.