Reforma sistemului de pensii speciale, una dintre condițiile esențiale stabilite de Comisia Europeană pentru ca România să poată să obțină fondurile UE de redresare care i-au fost alocate, nu este inclusă în proiectul de ordonanță de urgență care vizează reducerea deficitului deja excesiv al țării, scrie Euractiv Belgia, potrivit Rador.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Textul proiectului de lege consultat de Euractiv România interzice cumularea pensiilor cu salariile, îngheață salariile din sectorul public și [prevede] alte câteva măsuri minore pentru reducerea cheltuielilor publice.

Legea este o „glumă”, a declarat Cristian Ghinea, fost ministru al fondurilor europene.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Proiectul, care abordează situația urgentă a deficitului, ignoră chestiuni esențiale, cum ar fi realizarea unei analize reale a cheltuielilor și necesitatea comasării mai multor ministere și instituții publice, a declarat Ghinea pentru Euractiv România, precizând că acestea sunt măsuri esențiale, necesare pentru a se rectifica în mod eficient situația financiară a României.

Din proiect lipsește și reforma pensiilor speciale, în ciuda faptului că ea se numără printre condițiile cruciale pe care Comisia i le cere României pentru a putea beneficia de planul de redresare de 30 de miliarde de euro.

La fel ca și alți politicieni importanți dinaintea lui, premierul Nicolae Ciucă nu vrea să impună măsuri drastice care să afecteze semnificativ armata, serviciile secrete, magistrații și alți beneficiari de pensii speciale. Întrebat cum poate fi redus deficitul bugetar, Ciucă a respins adoptarea unor măsuri de austeritate și a propus în schimb implementarea unor măsuri de cumpătare.

Chiar dacă în România vârsta pensionării e 65 pentru bărbați și 63 pentru femei, sistemul e suprasolicitat de pensiile anticipate și pensiile speciale acordate unor categorii precum magistrații, angajații serviciilor secrete, polițiștii și militarii.

În realitate, vârsta medie de pensionare în România este mai mică decât vârsta formală de pensionare în cazul ambelor sexe, întrucât prevalența pensiilor anticipate face ca vârsta medie de pensionare să fie 60,5 ani pentru bărbați și 58,4 pentru femei, a declarat casa de pensii pentru G4Media. În unele cazuri, aceste pensii speciale depășesc salariile inițiale.