Eurostat: Prețurile locuințelor din Uniunea Europeană au crescut cu 45% din 2010 până în primul trimestru din 2022

tineri, spania, case Sursă foto: Unsplash

Preţurile locuinţelor şi chiriile în cele 27 de state membre ale UE şi-au continuat creşterea în primul trimestru din 2022, urcând cu 10,5% şi, respectiv, 1,4%, comparativ cu perioada similară din 2021, potrivit datelor Oficiului European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. Din 2010 până în primul trimestru din 2022, chiriile au crescut cu 17%, iar preţurile locuinţelor cu 45%. Din 2010, preţurile locuinţelor au fost mai mult decât duble în Estonia, Ungaria, Luxemburg, Cehia, Letonia, Lituania şi Austria.

Între 2010 şi trimestrul doi din 2011, preţurile locuinţelor şi chiriile în UE au urmat căi similare, dar din trimestrul doi 2011 au evoluat diferit: în timp ce chiriile au crescut semnificativ până în trimestrul doi din 2021, preţurile locuinţelor au fluctuat considerabil.

După un declin sever între trimestrul doi din 2011 şi primul trimestru din 2013, preţurile locuinţelor au rămas mai mult sau mai puţin stabile în perioada 2013 – 2014. Apoi, a fost o creştere rapidă la începutul lui 2015, iar de atunci preţurile locuinţelor au crescut într-un ritm mai rapid decât chiriile.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Când comparăm primul trimestru din 2022 cu 2010, preţurile locuinţelor au crescut mai mult decât chiriile în 19 state membre UE.

Preţurile locuinţelor au crescut în 24 de state membre UE şi au scăzut în trei, cel mai semnificativ avans fiind în Estonia (174%), Ungaria (152%) şi Luxemburg (131%). Scăderi au fost observate în Grecia (minus 23%), Italia (minus 10%) şi Cipru (minus 8%). În România, creşterea a fost de peste 10%.

Când comparăm primul trimestru din 2022 cu 2010 în privinţa chiriilor, preţurile au crescut în 25 state membre UE şi au scăzut în două: Grecia (minus 25%) şi Cipru (minus 1%). Cea mai mare expansiune a fost în Estonia (177%), Lituania (127%) şi Irlanda (77%). În România, creşterea a fost de peste 20%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: