EXCLUSIV Sfârșitul unei fabrici apărute în 1864. Timpuri Noi, în insolvență, vinde și terenul de 15.000 mp din Jilava

timpuri noi Sursa foto: Vastint

Vânzarea, în 2010, către Vastint, companie cu acționari comuni cu Ikea, a terenului de 5,4 hectare dintr-o zonă semicentrală a Bucureștiului ( la doar un kilometru de Piața Unirii), a însemnat începutul sfârșitului pentru fabrica Timpuri Noi, producător de compresoare, pompe și materiale de instalații, fondată în 1864. Acum, compania, în insolvență, vinde și sediul cumpărat în același an.

După tranzacția de circa 35 de milioane de euro cu Vastint, Timpuri Noi și-a plătit datoriile de circa 20 de milioane de euro (în 2008) și a achiziționat un teren de 15.700 mp în Jilava unde și-a relocat producția. Interesant e faptul că Timpuri Noi primise, înainte de criza începută în 2008 și terminată în 2013, o ofertă de 93 de milioane de euro pentru terenul de 5,4 hectare din București, pe care a refuzat-o, după cum scrie presa vremii. Inconștiență sau lipsă de cunoștințe despre piață? Indiferent care ar fi motivul, a fost o cărămidă la sfârșitul scris la Jilava pentru un producător industrial cu multe oportunități, toate ratate.

Peste doar cinci ani compania cu Asociația Salariaților (73,6% dintre acțiuni) și SIF Muntenia (21,9%), principalii acționari, a intrat în insolvență, iar acum vinde prin intermediul Casei de Insolvență Transilvania (CITR) și platforma din Jilava pe care sunt ceruți ca prim preț de licitație 3,5 milioane de euro. Economedia a contactat CITR, dar nu a obținut răspuns până la publicarea acestui articol.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Tot în același an, 2015, Timpuri Noi s-a delistat de la Bursă. De altfel, potrivit Profit.ro, în luna mai a acelui an, SIF Muntenia a solicitat ieșirea din acționariatul companiei și plata contravalorii deținerii sale, evaluată la circa 2,53 milioane lei de către un evaluator autorizat.

Numai că cei de la Timpuri Noi SA nu au plătit acei bani către SIF Muntenia și, în schimb, în decembrie 2017, au decis în AGA reducerea capitalului social al companiei prin anularea acțiunilor deținute de SIF Muntenia. Societatea de investiții financiare a atacat decizia în instanță. Pe 19 iunie 2018, Tribunalul București a decis anularea respectivei hotărâri AGA.

În același timp, Vastint, anunța la sfârșitul anului 2021 că vrea să demareze faza a doua a Timpuri Noi Square, care va include 50.000 mp de birouri și eventual un hotel și spații comerciale, în proiectul imobiliar dezvoltat pe platforma Timpuri Noi din București.

Astfel, la finalizare Timpuri Noi Square va ajunge la circa 100.000 mp de birouri, 50.000 mp de spații rezidențiale și o zonă comercială cu restaurante, magazine etc.

Istoria Timpuri Noi începe în 1864, când antreprenorul francez Louis Lemaitre înființează o spălătorie mecanică, care primește de la stat concesiunea spălării rufelor provenite de la spitalele bucureștene. Ulterior, compania a adăugat o turnătorie, care producea greutăți și alte instrumente de măsurat oficiale, tot în urma unei concesiuni acordate de stat. Ceva mai târziu, fabrica a început să fabrice locomotive și batoze.

Timpuri Noi a fost naționalizată în 1948 și a ajuns la peste 2.700 de salariați. Asta mai ales pentru că era unicul producător de compresoare de mică și medie capacitate pentru piața din România și CAER. După Revoluție, s-a confruntat cu mari probleme financiare și a fost privatizată în 2003 prin preluarea a 70% din acțiuni de către Asociația Salariaților. În 2004, la un an de la privatizare, s-au sărbătorit 140 de ani de la înființarea Timpuri Noi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: