Eximbank a devenit Exim Banca Românească, după achiziția Băncii Românești, și devine bancă universală

eximbank tricolor

Banca de stat Eximbank a anunțat, miercuri, că a devenit Exim Banca Românească, după ce a finalizat achiziția Băncii Românești, și devine bancă universală, care se adresează tuturor categoriilor de clienți, persoane fizice și juridice.

Exim Banca Românească va ocupa poziția a 8-a în clasamentul băncilor după activele administrate.

„Banca va continua să își desfășoare activitatea pe cele două direcții principale: activitate în nume și în cont propriu – ca orice altă bancă comercială universală de pe piață, respectiv activitate în numele și în contul statului – independent de componenta comercială, va acționa în continuare pe segmentul garanțiilor și asigurărilor de stat, conform mandatului primit din partea statului român”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al Exim Banca Românească.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Oficialul băncii a adăugat că, în ceea ce privește liniile strategice generale, Exim Banca Românească își propune să crediteze responsabil, să încurajeze economisirea și în general, să sprijine toți clienții cu consiliere și soluții financiare potrivite, fie ei clienți retail, corporativi sau din sectorul public. Pe segmentul persoanelor fizice, banca se va concentra pe atragerea de resurse în lei și valută, inclusiv depozite la termen și conturi de economii, iar pentru companii va urmări structurarea unei oferte de produse care să acopere întregul ciclu de finanțare al acestora, concomitent cu menținerea abordării personalizate pentru anumite segmente de clienți corporate.

Banca va avea o rețea teritorială cu 83 de sucursale destinate persoanelor fizice și microîntreprinderilor și 26 de Centre de Afaceri dedicate exclusiv segmentului corporate.

După finalizare fuziunii dintre EximBank și Banca Românească la sfârșitul anului trecut, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor EximBank a apobat schimbarea denumirii băncii în Exim Banca Românească, începând din 10 mai 2023.

Odată cu această redenumire, a avut loc și schimbarea emblemei băncii. Noua identitate de brand are că element central fuziunea dintre cele două bănci – păstează prescurtarea Exim și alăturarea denumirii Băncii Românești, menține în mare parte elementele vizuale consacrate ale EximBank, dar include în paleta de culori tricolorul (roșu, galben și albastru) pentru “accentuarea “naționalității” băncii și promovarea valorilor românești”.

EximBank, bancă deţinută de statul român prin Ministerul Finanţelor, a achiziționat în anul 2019 participația majoritară la Banca Românească, tranzacția fiind finalizată în ianuarie 2020.

EximBank, scria în toamna lui 2020 zf.ro a plătit 59,4 mil. euro pentru cumpărarea participaţiei de 99,28% din capitalul social al Băncii Româneşti şi a mai transferat la data încheierii tranzacţiei o 65 mil. euro către grupul elen National Bank of Greece (NBG), fostul proprietar al Băncii Româneşti, sub forma unui depozit colateral cu maturitatea în iulie 2020.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: