România exportă azi 8,6 milioane de metri cubi în țările vecine, potrivit datelor interactive Transgaz. În același timp, importăm 4,5 milioane metri cubi. Exporturile se fac către Ungaria – 7,2 milioane de metri cubi, către Republica Moldova – 1,1 milioane metri cubi și către Ucraina – 0,3 milioane metri cubi. Către Ungaria, vorbim, în cea mai mare parte, de tranzit de gaze, pe care Transgaz îl asigură pentru unguri (contra cost), dar și de export de gaze de producție locală. Către Republica Moldova este doar producție locală iar, în cazul Ucrainei, puținele gaze care pleacă peste graniță reprezintă tranzit.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Putem exporta gaze în extern pentru că avem un consum redus – nici 30 milioane de metri cubi zilnic, marea industrie fiind aproape închisă cu totul și pentru că depozitele subterane sunt deja pline 100%, cu mult înainte de sfârșitul ciclului de stocare (31 octombrie). Așa că, în această perioadă, nu prea avem ce face cu gazele, mai ales că nici termoficarea nu a pornit, fiind cald afară, așa că exportăm.

În ceea ce privește importul, unica intrare este din Bulgaria, pe la punctul Negru Vodă. Este însă vorba despre gaze de o altă provenineță, care poate fi cea rusească, azeră sau turcească. În orice caz, gazele vin via Turcia.

Analize Economedia

Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar

În perspectivele iernii ce vine, principalul mare consumator intern va fi populația și termoficarea marilor orașe. Industria nu pare să-și revină, chimia, ca principal consumator de gaze, este închisă cu totul.