Un părinte singur cu doi copii în România trebuie să muncească peste 40 de ore pe săptămână pentru a ieși din sărăcie, iar costul creșterii a doi copii este la fel de mare ca și pentru o familie cu ambii părinți, comparativ cu Europa de Vest unde datorită diverselor scheme de ajutor social, costul este mai mic, potrivit datelor oferite de Monitorul Social.
Dar, în România, o persoană care crește singură doi copii și care este plătită cu salariul minim este nevoită să muncească 46 de ore pe săptămână ca să iasă din sărăcie, comparativ cu doar 20 de ore dacă ar fi plătită cu salariul mediu. Situația este mai bună dacă persoana nu are copii. Aceasta este nevoită să muncească 33 de ore săptămânal pe salariul minim sau 14 ore dacă are un salariu mediu. Angajații din România indiferent de salariu câștigat trebuie să muncească mai multe ore dacă au copii comparativ cu media OCDE.
Costul mediu net al creșterii copiilor în România, între 2018-2022, raportat la un venit mediu, este similar atât pentru familiile compuse dintr-un singur părinte (monoparentale) cât și pentru familiile compuse din ambii părinți. Aceasta contrastează cu media țărilor OCDE, unde costul este mai redus pentru familiile monoparentale.
Media OCDE arată că, pentru o familie cu doi copii de 2 și 3 ani, în care ambii părinți lucrează unde unul dintre ei are un salariu mediu, iar celălalt câștigă 67% din salariul mediu, costurile reprezintă 13,6% din salariul mediu.
În schimb, pentru o familie monoparentală cu un salariu mediu și doi copii de 2 și 3 ani, costurile se ridică la 8,6% din salariul mediu. Cu toate că diferențele sunt evidente, media pentru România este de 10,8% pentru ambele tipuri de familie.
Din păcate, România se situează sub media OCDE ca și cost mediu net al creșterii copiilor pentru o familie cu ambii părinți, dar peste media OCDE când vine vorba de familiile monoparentale. Iar în cazul famiilor monoparentale, acestea sunt foarte defavorizate din punct de vedere financiar, iar sprijinul financiar pentru familiile monoparentale este insuficient.
Costuruile famiilior din Centru și Estul Europei diferă enorm față de cele din Europa de Vest
Situația familiior din țările din regiunea din Centrul și Estul Europei sunt aproape trase la indigo, unde costurile sunt similare atât pentru familiile monoparentale cât și pentru cele cu ambii părinți.
Excepție fac țările Bulgaria și Croația unde costul pentru familiile monoparentale este de 4,4% respectiv 3,2% din salariul mediu, iar pentru familiile biparentale este de 6,4% respectiv 5,8%.
În țări din Europa de Vest, familiiile monopaentale sunt tratate altfel. Astfel acoloo se remarcă un cost redus pentru familiile monoparentale.
În Franța, costul mediu pentru o familie monoparentală este aproximativ la jumătate față de o familie biparentală (5,8% vs 11,4%). La fel și în Finlanda (11,8% vs 17,6%), Danemarca (5% vs 11%), Olanda (9% vs 18,8%), sau Marea Britanie (17,4% vs 25,4%).
Pentru a se alinia cu standardele europene, România trebuie să își întărească politicile de susținere financiară a familiilor monoparentale. Mai mult, aceste costuri sunt evident mai mari pentru familiile care câștigă salariul minim pe economie.