Fondul Proprietatea anunță vineri că nu mai deține acțiuni la OMV Petrom

OMV Petrom Foto: OMV Petrom

Tranzacţiile privind vânzarea acţiunilor ordinare deţinute de Fondul Proprietatea la OMV Petrom au fost decontate vineri, iar FP nu mai deţine nicio acţiune la această companie, potrivit unui raport publicat la Bursa de Valori Bucureşti.

„Franklin Templeton International Services SRL, în calitate de administrator de fond de investiţii alternative şi administrator unic al Fondul Proprietatea SA doreşte să informeze acţionarii că tranzacţiile privind vânzarea a 1.777.067.726 acţiuni ordinare, reprezentând întreaga participaţie deţinută de Fondul Proprietatea la OMV Petrom SA, urmare a finalizării unei oferte de plasament privat accelerat menţionate în anunţul de lansare publicat în data de 13 decembrie 2022 şi a anunţului subsecvent privind tranzacţia publicat în data de 14 decembrie 2022, au fost decontate astăzi. Prin urmare, Fondul nu mai deţine nicio acţiune la OMV Petrom SA”, se menţionează în document.

Cele 1.777.067.726 acţiuni ordinare, reprezentând întreaga participaţie deţinută de Fondul Proprietatea la OMV Petrom, au fost plasate investitorilor ca urmare a finalizării ofertei de plasament privat accelerat demarate în 13 decembrie 2022.

Analize Economedia

software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR

Preţul de vânzare al acţiunilor a fost stabilit la 0,43 lei/acţiune, iar veniturile brute rezultate din tranzacţie se ridică la peste 764,139 milioane lei şi vor fi utilizate pentru implementarea Mecanismului de Control al Discount-ului Fondului, astfel cum este prevăzut în Declaraţia de politică investiţională a Fondului, prin finanţarea programului de răscumpărare, şi/sau plata potenţialelor dividende către acţionarii FP, în absenţa unor condiţii sau circumstanţe excepţionale de piaţă şi sub rezerva oricăror restricţii impuse de reglementările legale sau fiscale din România şi a aprobării acţionarilor, precizează sursa citată.

Erste Group Bank AG şi SSIF Swiss Capital au acţionat în calitate de Joint Global Coordinators şi Joint Bookrunners, iar Banca Comercială Română şi Auerbach Grayson and Company LLC au acţionat în calitate de Joint Bookrunners în cadrul tranzacţiei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: