Fondul suveran de investiții al Norvegiei, cel mai mare din lume, a anunțat luni că își va vinde acțiunile deținute la 11 companii israeliene în urma dezvăluirilor privind participația sa la un producător israelian de motoare pentru avioane de luptă, în plin război din Gaza, potrivit Le Figaro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Aceste măsuri au fost luate ca răspuns la circumstanțe extraordinare. Situația din Gaza este o criză umanitară gravă. Suntem angajați în companii care operează într-o țară aflată în război, iar condițiile din Cisiordania și Gaza s-au deteriorat recent”, a anunțat șeful său Nicolai Tangen, citat într-un comunicat de presă.

Fondul suveran al Norvegiei – cunoscut şi sub denumirea de fond petrolier deoarece este alimentat de veniturile considerabile din exporturile de petrol şi gaz ale ţării – are active de aproximativ 1.900 miliarde de dolari (1.646 miliarde de euro), cu investiţii distribuite în întreaga lume.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Ziarul norvegian Aftenposten, citat de Agerpres, a dezvăluit pe 4 iunie că acest fond a investit în compania israeliană Bet Shemesh Engines Holdings, care fabrică piese pentru motoarele utilizate la avioanele de vânătoare israeliene.

Tangen a confirmat pe 5 iunie că fondul a achiziţionat o participaţie în cadrul companiei în 2023, o investiţie crescută după începutul ofensivei israeliene în Fâşia Gaza.

Prim-ministrul norvegian a reacţionat imediat, cerând ministrului său de finanţe să ia legătura cu Banca Centrală a ţării, Norges Bank, care administrează fondul.

Ministerul Finanţelor a solicitat băncii să “revizuiască implementarea mandatului de gestionare a fondului, investiţiile sale în companii israeliene şi să propună măsurile noi pe care le consideră necesare”, a subliniat banca.

La sfârşitul primului semestru, fondul deţinea acţiuni la 61 de companii israeliene. Dintre acestea, 11 companii nu făceau parte din “indicele de referinţă” al ministerului, care măsoară performanţele economice ale fondului suveran. Săptămâna trecută a fost luată de decizia ca “toate investiţiile în companii israeliene care nu fac parte din indicele de referinţă să fie vândute cât mai curând posibil”, a precizat Norges Bank Investment Management într-un comunicat.

Fondul a declarat, de asemenea, că “acordă de multă vreme o atenţie deosebită companiilor asociate cu războaiele şi conflictele”. “Din 2020, am contactat peste 60 de companii pentru a ridica această problemă. Dintre acestea, 39 de dialoguri au privit Cisiordania şi Gaza”, a asigurat el. Urmărirea companiilor israeliene a fost intensificată în toamna anului 2024. “Prin urmare, ne-am vândut investiţiile în mai multe companii israeliene”, a afirmat Fondul suveran al Norvegiei.