Începând din luna iunie, braşovenii îşi vor putea lăsa bicicletele în parcări publice dedicate, amenajarea primelor două containere standardizate şi securizate în acest scop fiind finalizată în aceste zile, a anunţat Primăria Braşov, scrie Radio Târgu Mureș.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Primele două parcări de biciclete au fost amenajate în cartierele Noua şi Astra, iar până la sfârşitul lunii se vor finaliza lucrările şi la cea de a treia, de la Făget, din zona Gării.

Parcările pentru biciclete sunt amenajate sub forma unor containere standard, securizate, cu o înălţime de 2,5 m şi o capacitate de 50 de biciclete, în cazul celor din cartierul Astra şi de la Făget, sau de 25 de biciclete, în cazul celei din Noua şi vor funcţiona independent energetic, fiind dotate cu panouri fotovoltaice.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Accesul în parcare se va face printr-un sistem securizat, cu yală electromagnetică şi cititor de card, iar supravegherea se va realiza cu camere video.

În şedinţa din această lună, Consiliul Local va aproba şi regulamentul, după care va începe procedura de închiriere a locurilor de parcare.

Sursa foto: Facebook / Primaria Municipiului Brasov
Sursa foto: Facebook / Primaria Municipiului Brasov
Sursa foto: Facebook / Primaria Municipiului Brasov