Lucrările la noul pod peste râul Tisa, care va lega Sighetu Marmației de Bila Țerkva (Biserica Albă), au ajuns la un stadiu fizic de peste 90% și sunt programate pentru recepție pe partea română până la 20 decembrie 2025.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Anunțul a fost făcut de Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, în urma unei noi reuniuni bilaterale româno-ucrainene desfășurate la Solotvino (Ucraina), alături de adjunctul ministrului Dezvoltării Comunităților și Teritoriilor din Ucraina, Serhii Derkaci.

pod Tisa Sighetul Marmatiei octombrie 2025 3
Sursa foto: Facebook/ Ionel Scriosteanu

Pe partea română, recepția podului este stabilită pentru 20 decembrie 2025, urmând ca PTF-ul să fie deschis circulației până la sfârșitul anului 2025. Inițial, punctul de trecere va fi deschis pentru automobile, datorită lucrărilor temporare de amenajare pe partea ucraineană. Traficul de camioane va fi permis pe noul PTF începând cu anul 2026.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
pod Tisa Sighetul Marmatiei octombrie 2025 3
Sursa foto: Facebook / Ionel Scriosteanu

Acum, traficul rutier între România şi Ucraina se face peste un pod din lemn şi metal, construit la începutul anului 2000, care are un singur sens de circulaţie şi două benzi pietonale.

Luna trecută, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Gabriel Zetea, a anunțat că podul vechi care traversează râul Tisa, asigurând legătura dintre România şi Ucraina, situat în vecinătatea municipiului Sighetu Marmaţiei, va intra în reparaţie.

„Podul e una dintre cele mai vechi construcţii din judeţ ce permite accesul spre Ucraina. Înainte de darea în folosinţă a acestui pod, accesul spre Ucraina se făcea prin punctul de trecere a frontierei Halmeu (în judeţul Satu Mare n. red.). Fiind o construcţie din lemn şi fier, de-a lungul anilor a fost afectată, iar odată cu războiul din Ucraina, traficul rutier a crescut simţitor, mult peste parametrii tehnici rezultaţi din proiectarea acestui pod. De-a lungul timpului au mai fost efectuate reparaţii, însă de astă dată e nevoie de revizie a întregii structuri şi intervenit acolo unde e necesar”, a arătat Gabriel Zetea.

Conform acestuia, valoarea investiţiei este de 5.690.924 lei (fără TVA), durata de execuţie fiind de 18 luni din momentul începerii şantierului.

Podul funcţionează cu un singur sens de circulaţie şi două punţi pietonale. Coordonarea traficului este asigurată de Poliţia de Frontieră, respectiv grăniceri ucraineni din punctul de frontieră Solotvino.

Construit la începutul anului 2000, podul din lemn fixat pe o structură din fier a fost gândit a funcţiona asigurând micul trafic de frontieră dintre cele două ţări.

Temporar, liniile ferate ucrainene permit accesul în România a unui tren de călători prin punctele de trecere Valea Vişeului şi Câmpulung la Tisa, dar odată cu începerea războiului, Ucraina a suspendat traficul feroviar spre România pe linia ferată cu ecartament lat.

Investiţia se află în portofoliul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

pod Tisa Sighetul Marmatiei octombrie 2025 6
Sursa foto: Facebook/ Ionel Scriosteanu

Pe lângă noul pod de la Sighetu Marmației, a mai spus Scrioșteanu, delegațiile au discutat despre strategia comună de dezvoltare a infrastructurii transfrontaliere și a altor Puncte de Trecere a Frontierei (PTF):

  1. PTF Remeți – Iablunivka: Partea ucraineană a alocat fondurile necesare pentru lucrările pregătitoare, estimând finalizarea structurilor temporare (containere) în 3-4 luni.
  2. PTF Siret – Porubne: Extinderea capacității de tranzit (cu patru benzi noi) pe partea ucraineană ar putea fi gata până pe 20 decembrie 2025. Pe partea română, finalizarea lucrărilor este estimată pentru mai-iunie 2026.
  3. Noi Poduri: S-a exprimat interesul pentru inițierea unui proiect de construcție a unui pod la Isaccea – Orlivka, care funcționează momentan cu bac. De asemenea, s-a agreat creșterea priorității pentru PTF Izvoarele Sucevei – Șepit.
pod Tisa Sighetul Marmatiei octombrie 2025 4
Sursa foto: Facebook / Ionel Scriosteanu

Părțile au agreat actualizarea Strategiei comune de dezvoltare a punctelor de trecere și încheierea unui Acord pentru deschiderea de noi PTF-uri, subliniind faptul că parteneriatele dintre Ministerul Transporturilor și autoritățile locale (precum Consiliul Județean Maramureș) “au început să dea roade” în vederea unei mai bune conectivități transfrontaliere, a mai precizat secretarul de stat în ministerul Transporturilor, Ionel Scriosteanu.