Peste 1.300 de proprietăți rezidențiale au un preț de listare de cel puțin 1 milion de euro astăzi, conform datelor agregate de platforma Imobiliare.ro, iar numărul acestora este în creștere pe măsură ce se dezvoltă noi ansambluri rezidențiale premium care au în oferta lor penthouse-uri și duplex-uri scumpe. Analiza are în vedere proprietăți listate pe platformă, iar prețurile sunt cele cerute, nu sunt prețuri de tranzacționare.
„Deși suntem încă departe de a avea o piață rezidențială de lux în adevăratul sens al cuvântului, apar tot mai multe proprietăți al căror preț depășește 1 milion de euro. 68% sunt imobile noi, iar doar 7% sunt proprietăți istorice. Cele mai multe se află în București (68%), urmate de Cluj, Brașov, Timiș și Constanța. Cea mai scumpă proprietate listată în prezent este Palatul Bragadiru. Bineînțeles, durează luni de zile, uneori ani pentru a găsi cumpărătorul pentru o astfel de proprietate care presupune de cele mai multe ori existența unui plan de business solid pentru recuperarea investiției. Pe de altă parte, mai dinamic este segmentul rezidențial nou, unde penthouse-urile și duplex-urile de lux sunt tot mai bine reprezentate în oferta dezvoltatorilor și unde vorbim de achiziții cu obiectiv strict rezidențial”, spune Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.
“Listă de prețuri”:
Palatul Bragadiru – 26 milioane euro
Palatul are o suprafață utilă de 7.000 mp, cu 82 de camere și 39 de băi, dezvoltat pe patru niveluri (S+P+3E) pe un teren de 16.491 mp. Spațiul este renovat,
Fosta Ambasada a Chille – 11 mil. €
Această vilă istorică, ce ocupă locul doi în clasament, a fost anterior sediul pentru Ambasada Japoniei și Ambasada Chile și este situată între două dintre principalele artere ale Capitalei – Calea Victoriei și Piața Romană. Construită în 1936, această proprietate se întinde pe o suprafață utilă de 1300 mp. Are 16 camere 2 bucătării, 6 băi și 5 balcoane.
Vilă cu 16 camere aflată în zona Romană – 11 mil. €
Pe locul trei în topul celor mai scumpe proprietăți din România listate la vânzare, se situează o altă vilă cu 16 camere. Construită în 1977, proprietatea are o suprafață utilă de 1000 mp și este caracterizată printr-o structură solidă din cărămidă și un regim de înălțime D+P+1E. Are 6 băi și 2 balcoane, iar Suprafața terenului este de 50 mp.
Complex turistic din Brașov cu 25 de camere – 9.5 mil €
Pe următorul loc din clasament, se află un complex turistic din Brașov cu 25 de camere și 2 restaurante. Complexul se desfășoară pe un teren de 10.500 mp. Construit în 2012, cu o structură din beton, acesta dispune de o suprafață utilă de 2200 mp. Terasele ocupă o suprafață de 260 mp. Capacitatea de cazare este de 64 de locuri.
Vilă în Parcul Kiseleff – 8 mil. €
Pe locul cinci în topul celor mai scumpe proprietăți listate la vânzare în România se află o clădire istorică, situată în zona Aviatorilor – Dorobanți. Această proprietate poartă semnătura marelui arhitect interbelic Duiliu Marcu și a fost construită de inginerul Prager. Clădirea, care a fost de-a lungul timpului reședință consulară sau sediu de ambasadă, a intrat în urmă cu aproximativ un an și jumătate într-un roces de restaurare și modernizare, finalizat în luna iunie 2022.
Vilă în stil neoclasic de vânzare în zona Herăstrău – 7 mil. €
Următoarea poziție din clasament este ocupată de o vilă neoclasică situată în zona Herastrau.
Fosta Ambasadă a Americii – 6.8 mil €
Ocupând locul șapte în clasamentul Imobiliare.ro, Palatul Maurice Blank, a fost reședința unuia dintre cei mai importanți bancheri ai României moderne și a servit timp de peste 70 de ani ca sediu al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București. Palatul a fost construită în 1891 de către renumitul arhitect elvețian Louis Pierre Blanc.
Palatul Woroniecki – 5.95 mil €
Vila A. K. Woroniecka, de la intersecția Bulevardului Kiseleff cu strada Ion Mincu, din București, a fost construită în 1940. Vila are un stil venețian cu elemente florentine și accente neo-românești. A aparținut prințesei Adina Woroniecka, văduva prim-ministrului României, Take Ionescu, și a fost construită de o echipă de meșteri italieni în doar câteva luni.
Penthouse în Gafencu 49 Residence – 5.5 mil €
Pe locul nouă în topul celor mai scumpe proprietăți din România se situează un penthouse cu 8 camere într-un ansamblu rezidențial, în zona Herastrau, Sector 1, București. Proprietatea dispune de o suprafață utilă de 802 metri pătrați și are 255 metri pătrați de terase. E amplasată la ultimul etaj al unui bloc de 12 etaje.
Vilă monument istoric, zona Universitate – 4,5 mil €
Clădirea, care a fost construită cu scop comercial, oferă în prezent un amestec de spații care pot fi folosite în moduri diverse, conform agenților imobiliari. Cele 60 de camere se împart pe cinci niveluri, inclusiv un subsol și o mansardă, iar clădirea dispune și de o curte interioară.