Suez, companie franceză de utilități, a cumpărat 20% din compania The Future Is Neutral înființată de francezii de la Renault, iar împreună cele două companii vor crea un lanț valoric al economiei circulare auto, prin care inclusiv vor proiecta mașini în vederea reciclării ulterioare.
Astfel, Suez va prelua o cotă de 20% din capitalul The Future Is Neutral, iar Renault Group va mai deține de acum 80% din acțiuni. Odată cu această operațiună, The Future Is Neutral va primi un aport de capital din partea celor doi acționari în valoare de 140 milioane de euro, în vederea dezvoltării activităților sale. Atât preluarea de către Suez a cotei de acțiuni, cât și aportul de capital din partea celor doi parteneri sunt supuse autorizațiilor prealabile de reglementare necesare pentru acest tip de operațiune.
Renault Group și Suez au mai colaborat anterior pentru a recicla deșeuri metalice și pentru a recupera vehicule scoase din uz. Acum, cele două companii, prin The Future Is Neutral, vor construi un lanț valoric al economiei circulare auto „car-to-car”.
Obiectivul îl constituie sprijinirea diverșilor jucători din industria auto în eforturile lor de a-și limita impactul asupra resurselor naturale, de a anticipa evoluțiile în materie de reglementare și de a le permite să își consolideze oferta de materiale reciclate și piese din economia circulară.
Renault Group oferă:
- acoperirea completă a lanțului valoric al industriei auto, de-a lungul întregului ciclu de viață al vehiculelor, de la proiectare până la sfârșitul duratei de viață, inclusiv utilizarea acestora;
- expertiza în concepția ecologică a automobilelor, precum și competențele angajaților săi, implicați și instruiți în acest domeniu;
- capacitățile industriale ale Refactory Flins (Franța), prima uzină europeană de economie circulară dedicată mobilității, cu activități precum recondiționarea vehiculelor și pieselor sau renovarea roboților industriali.
Suez oferă:
- Expertiza în reciclarea autovehiculelor din amonte (constructori de automobile și producători de echipamente) până în aval (oțelării și topitorii );
- Expertiza in gestionarea deșeurilor auto (colectare, sortare si valorificarea materialelor);
- Capacitatea la scară industrială de a produce fluxuri consistente de materii prime reciclate pentru clienții săi.
Împreună, cele două grupuri vor dezvolta următoarele activități cheie: proiectare în vederea reciclării ulterioare, logistică inversă, managementul deșeurilor auto și reciclarea în circuit închis a materialelor destinate producției de vehicule noi, „car-to-car”.
Mijloacele de acțiune ale economiei circulare pentru limitarea impactului industriei auto asupra resurselor naturale:
- Promovarea utilizării materiilor prime secundare din reciclare încă din faza de proiectare și de producție este un element cheie, deoarece o mașină este reciclabilă în proporție de 85%, dar astăzi integrează mai puțin de 30% materiale reciclate.
- Prelungirea duratei de viață a mașinilor prin reutilizarea, recondiționarea, repararea și refabricarea pieselor care pot fi utilizate. Aceste soluții diferite reprezintă alternative mai economice și mai ecologice pentru utilizatori decât utilizarea de piese noi.
- Recuperarea pieselor uzate și reciclarea materialelor din vehiculele scoase din uz. În fiecare an, în Europa, în jur de 11 milioane de vehicule sunt casate. Exploatarea acestei resurse face posibilă recuperarea pieselor aflate încă în stare bună și extragerea materialelor pentru reciclare pentru limitarea utilizării resurselor naturale.
„Decizia SUEZ de a face echipă cu noi în The Future Is NEUTRAL este o dovadă în plus a relevanței acestui model de afaceri pe care l-am pus în practică. Investiția noastră comună ne va permite să accelerăm spre atingerea obiectivului nostru: oferirea unei platforme deschise de economie circulară care să răspundă nevoilor întregului sector auto. Facem acest lucru prin consolidarea activităților existente și prin noi soluții de reciclare în circuit închis, de la automobil la automobil”, a declarat Luca de Meo, CEO Renault Group.
„Prin investiția în The Future Is Neutral, alături de Renault Group, Suez își întărește capacitatea de a sprijini jucătorii din industria auto în tranziția lor ecologică. Asigurarea aprovizionării cu materii prime secundare este o provocare cheie pentru sectorul auto în următorii ani. Expertiza noastră în reciclarea și valorificarea deșeurilor va face posibilă sprijinirea transformării sectorului și reducerea dependenței acestuia de materiile prime noi”, a declarat Sabrina Soussan, Președinte și CEO al Suez.
„Intrarea Suez în capitalul The Future Is Neutral marchează un pas decisiv în proiectul nostru de deschidere către întreaga industrie auto. Datorită sprijinului celor doi acționari ai noștri, ne confirmăm planul de creștere pentru a ne extinde, pentru a ne consolida și pentru a elabora soluții și mai competitive. Multe dintre activitățile noastre care compun lanțul valoric al economiei circulare auto sunt deja operaționale și profitabile. Lucrăm pentru a integra în curând reciclarea bateriilor în circuit închis și pentru a duce totul la scară industrială, cu scopul de a sprijini industria europeană de automobile în transformarea ei către economia circulară”, a declarat Jean-Philippe Bahuaud, Director General al The Future Is Neutral.