Dintr-un total de 7 companii românești înscrise în Registrul Utilizatorilor Sistemului Elen de Gaze Naturale (ESFA), 3 au fost înregistrate începând cu luna august a acestui an, o evoluție care demonstrează importanța tot mai mare pe care o dobândește, în condițiile actuale, pentru întreaga regiune mai largă a Balcanilor și a Europei de Sud-Est interconectarea rețelei de gaze a Greciei cu piețele învecinate, scrie publicația grecească Energy Press, potrivit Rador.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Este vorba despre companiile SOCIETATEA NATIONALA DE GAZE NATURALE ROMGAZ S.A. și PREMIER ENERGY SRL (cu data de înregistrare 15 septembrie 2022), precum și despre ENGIE ENERGY MANAGEMENT ROMANIA SRL (cu data de înregistrare 25 august 2022).

Fără îndoială, ceea ce a atras interesul companiilor românești este posibilitatea conductei IGB de a fi o sursă suplimentară de aprovizionare a țării cu gaze naturale, prin conducta interconectoare România-Bulgaria, precum și accesul pe care România și l-a asigurat încă din luna aprilie la stația de gaz natural lichefiat a companiei DESFA de la Revythoussa, în urma unui acord semnat în acest sens între cele două guverne.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Importanța acestor doi factori, în condițiile existente acum pe piețele energetice din Europa, ca urmare și a conflictului din Ucraina, este demonstrată și de distanța mare în timp care separă înregistrarea acestor trei companii românești în Registrul ESFA de cele 4 înregistrate anterior. Este vorba despre WIEE ROMANIA SRL (cu data de înregistrare 13 mai 2019), OMV PETROM GAS SRL (cu data de înregistrare 29 august 2019) și AIK ENERGY ROMANIA S.R.L. și OMV PETROM S.A. (cu data de înregistrare 18 februarie 2020).