Germania: Ministrul de Finanţe cere reorientarea fundamentală a politicii economice/ Există diviziuni profunde între partide privind bugetul pe 2025

reichstag germania Sursa foto: Pixabay

Pe fondul sporirii disputelor în interiorul coaliţiei de guvernare din Germania, ministrul de Finanţe, Christian Lindner, a cerut “o reorientare” fundamentală a politicii economice, într-un document dat publicităţii vineri, transmite DPA, citată de Agerpres.

Lindner, care are o poziţie mai dură, susţinând necesitatea unor dobânzi ridicate pentru a menţine inflaţia sub control, şi ţinerea sub control a cheltuielilor bugetare, este liderul Partidului Liber Democrat (FDP), şi nu se înţelege deloc cu restul coaliţiei cancelarului Olaf Scholz pe probleme de buget, politică fiscală şi cum poate fi stimulată creşterea economiei germane, cea mai mare din Europa. Aceste conflicte au sporit în ultimele săptămâni speculaţiile că FDP ar putea părăsi coaliţia şi forţa alegeri anticipate, un eveniment rar în istoria recentă a Germaniei, scrie DPA.

Există diviziuni profunde între partide privind proiectul de buget pe 2025. Christian Lindner insistă pe respectarea frânei datoriilor, care limitează deficitul bugetar la 0,35% din PIB, în pofida faptului că previziunile arată că 2024 va fi al doilea an în care Germania va fi în recesiune, iar 2025 va fi un an cu o creştere anemică.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În schimb, ministrul Economiei, Robert Habeck, a propus recent un fond de mai multe miliarde de euro pentru a stimula investiţiile şi a restabili creşterea economică.

Parlamentul ar urma să adopte bugetul până în 29 noiembrie, dar încă nu se ştie dacă coaliţia va ajunge la un compromis privind modul cum vor fi obţinuţi banii pentru finanţarea planurilor din buget.

În document, Lindner a cerut să se renunţe la suprataxa de solidaritate pentru a finanţa reconstruirea fostei Germanii de Est, precum şi un moratoriu imediat asupra oricăror noi reglementări de afaceri. În plus, ministrul de Finanţe vrea ca Germania să atenueze obiectivele climatice naţionale ambiţioase şi să le adopte pe cele ale UE.

Lindner a cerut “o redresare a economiei” cu “o revizuire fundamentală a deciziilor politice cheie”, pentru a evita scăderea atractivităţii Germaniei pentru afaceri şi investiţii.

O reorientare a politicii economice ar spori încrederea companiilor şi a investitorilor privaţi, consideră ministrul de Finanţe.

Şi directorul Departamentului pentru Europa al FMI, Alred Kammer, a declarat săptămâna aceasta că Germania are nevoie atât de reforme structurale cât şi de mai multe investiţii în infrastructura publică pentru a depăşi recesiunea. Pentru a mobiliza mai mulţi bani ar putea fi o idee bună să fie revizuite actualele reguli referitoare la creditare, a mai spus Kammer.

“La FMI am calculat deja acest lucru în urmă cu ceva timp. Frâna datoriilor poate fi relaxată şi ponderea datoriei guvernamentale în PIB va continua să scadă”, a precizat oficialul FMI.

Guvernul de la Berlin mizează în prezent pe o contracţie de 0,2% a PIB-ului în 2024. Produsul Intern Brut al celei mai mari economii europene s-a contractat deja cu 0,3% în 2023. O nouă contracţie ar însemna doi ani la rând de scădere a economiei germane.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: