Autoritatea pentru concurenţă din Franţa a amendat Google (divizie a Alphabet) cu 250 milioane de euro (271,73 milioane de dolari) pentru încălcarea normelor UE privind proprietatea intelectuală în relaţiile sale cu editorii media, citând temeri legate de serviciul AI (inteligenţă artificială) al companiei, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Gemini, modelul de inteligenţă artificială generativă dezvoltat de Google, redenumit apoi Bard, a fost instruit pe conţinutul editorilor şi agenţiilor de presă, fără a le notifica, susţin oficialii francezi.

Google s-a angajat să nu conteste faptele ca parte a procedurile de soluţionare a litigiului, iar compania a propus măsuri pentru remedierea anumitor deficienţe, a precizat Autoritatea pentru concurenţă din Franţa.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Biroul Google din Franţa nu a răspuns imediat solicitărilor de a face comentarii.

Amenda este legată de o dispută referitoare la dreptul de autor în Franţa privind conţinutul online, în urma plângerilor marilor agenţii franceze de presă, inclusiv Agenţia France Presse (AFP).

Disputa părea rezolvată în 2022, când gigantul tehnologic american a renunţat la apelul contra amenzii iniţiale de 500 milioane de euro emise la finalul investigaţiei efectuate de Autoritatea pentru concurenţă. Dar instituţia a precizat, în comunicatul emis miercuri, că Google a încălcat patru din cele şapte angajamente convenite ca parte a procedurile de soluţionare a litigiului, inclusiv demararea unor negocieri de bună credinţă cu editorii şi furnizarea de informaţii transparente.

Autoritatea pentru concurenţă din Franţa citează în special AI chatbot Bard al Google, lansat în 2023, care a fost instruit pe conţinutul editorilor şi agenţiilor de presă nespecificate, fără ca firma să le informeze sau să anunţe autorităţile.

“Prin urmare, Google a legat folosirea conţinutului care face obiectul serviciului său de inteligenţă artificială de afişarea conţinutului protejat”, ceea ce a afectat capacitatea editorilor şi agenţiilor de presă de a negocia preţuri corecte, a precizat Autoritatea pentru concurenţă.

Amenda vine într-un moment în care mulţi editori, scriitori şi redacţii caută să limiteze colectarea automată a datelor privind conţinutul lor online de către serviciile AI fără consimţământul lor pentru compensaţii echitabile.