Grecia rambursează în martie ultimele tranșe din împrumuturile acordate de FMI, cu doi ani mai devreme decât era programat. Rămâne cea mai îndatorată țară din zona Euro

atena, Grecia Atena, Grecia / Sursa foto: Pexels

Grecia va rambursa până la finalul lunii martie tranşele finale din împrumuturile acordate de Fondul Monetar Internaţional, cu doi ani mai devreme decât era programat, a anunţat luni ministrul elen de Finanţe, Christos Staikouras, într-un interviu acordat Reuters, citat de Agerpres. Grecia este în continuare cea mai îndatorată ţară din zona euro, nivelul datoriei ca procent din PIB fiind estimat la 189,6% în 2022.

Între 2010 şi 2015, Grecia a avut nevoie de trei pachete internaţionale de asistenţă de la Uniunea Europeană şi FMI, cu o valoare totală de peste 260 de miliarde de euro. Începând din 2018, când s-au finalizat programele de asistenţă, Grecia şi-a asigurat necesităţile de finanţare exclusiv de pe piaţă.

Grecia a rambursat deja anticipat şase miliarde de euro către FMI, în 2019 şi 2021, şi în prezent mai are de rambursat împrumuturi în valoare de 1,9 miliarde de euro care ajung la scadenţă în 2024, ultima tranşă din creditul total de 28 miliarde de euro furnizat de instituţia financiară cu sediul la Washington în perioada 2010 – 2014. În cazul împrumuturilor acordate de partenerii din zona euro, Grecia a început anul trecut să ramburseze primele împrumuturi şi intenţionează să accelereze ritmul.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Grecia a solicitat oficial achitarea completă a creditului către FMI. Procedura corespunzătoare a fost lansată şi ne aşteptăm să finalizăm achitarea creditului la finalul lunii martie”, a declarat Staikouras.

Grecia este în continuare cea mai îndatorată ţară din zona euro, nivelul datoriei ca procent din PIB fiind estimat la 189,6% în 2022. În urma achitării anticipate a creditului către FMI, datoria ţării ar urma să scadă cu aproximativ un punct procentual şi vor fi economisiţi aproximativ 50 de milioane de euro, echivalentul plăţii ratei dobânzii.

De asemenea, Staikouras a anunţat că în pofida majorării cheltuielilor pentru a face faţă impactului pandemiei de COVID-19 pandemic, din 2023 Grecia va reveni la excedent primar, aşa cum a promis creditorilor săi internaţionali, datorită creşterii economice mai ridicate şi a veniturilor bugetare mai mari.