Greenpeace a solicitat continuarea procesului intentat de Romgaz privind dizolvarea organizaţiei de mediu pentru a obţine o decizie judecătorească clară, care să demonteze “acuzaţiile grave” formulate de companie al căror scop principal a fost “intimidarea şi discreditarea”.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
“În dimineaţa primului termen din procesul de dizolvare a Greenpeace România, Romgaz a depus o cerere de renunţare. Greenpeace s-a opus, solicitând continuarea procesului pentru a obţine o decizie judecătorească clară care să demonteze acuzaţiile grave formulate de companie al căror scop principal a fost intimidarea şi discreditarea”, se arată într-un comunicat al Greenpeace România, transmis miercuri Agerpres.
Cu toate acestea, cerea a fost aprobată de instanţă, iar Romgaz e obligată să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 10.950 lei către Greenpeace România, susţin reprezentanţii Greepeace.
“Este de-a dreptul scandalos cum Romgaz foloseşte justiţia din România ca pe un instrument de intimidare şi abuz. Şi-au dat seama că pierd sigur acest proces şi acum pretind că acţionează cu bună-credinţă. Nimic mai fals, au făcut acuzaţii grave în spaţiul public, au minţit şi dezinformat, iar acum vor să scape fără repercusiuni. Este mai evident ca niciodată pentru noi că lupta noastră nu este doar împotriva unui proiect toxic care ne ameninţă viitorul, ci împotriva unor companii şi instituţii care vor să închidă gurile cetăţenilor şi organizaţiilor care le încurcă agendele. E timpul ca astfel de comportamente iresponsabile şi abuzive să fie sancţionate”, a declarat Elena Ionescu, director executiv Greenpeace România, în comunicatul citat.
Pe 14 mai, Romgaz a înaintat o cerere de dizolvare a Greenpeace România.
“Noi am cerut instanţei amendarea reclamantei pentru depunerea unei cereri de chemare în judecată cu rea-credinţă. Ei au putut vedea argumentele noastre în dosarul electronic şi şi-au dat seama că nu au nicio şansă de câştig şi riscă să fie amendaţi. Probabil din acest motiv au şi recurs la astfel de artificii”, a declarat Cristinel Buzatu, avocat Greenpeace România.
Procesul intentat de Romgaz a venit ca urmare a acţiunilor Greenpeace România împotriva proiectului de exploatare de gaze din Marea Neagră, Neptun Deep. Organizaţia de mediu avertizează asupra consecinţelor ireversibile ale proiectului şi susţine că dezvoltarea Neptun Deep va bloca tranziţia energetică a României, va contribui la agravarea crizei climatice şi va pune în pericol ecosistemele fragile ale Mării Negre.
Romgaz a anunţat miercuri că a decis, pentru moment, să renunţe la cererea de dizolvare a Fundaţiei Greenpeace România, după ce a determinat ONG-ul să îşi corecteze şi completeze datele de identificare reale în toate dosarele în care Greenpeace a atacat, în justiţie, proiectul Neptun Deep.
“Romgaz, prin filiala sa Romgaz Black Sea Limited, a decis, pentru moment, să renunţe la cererea de dizolvare a Fundaţiei Greenpeace CEE (Central Eastern Europe) România, care face obiectul dosarului nr.17337/299/2025, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, înainte de primul termen. Decizia a fost luată cu bună-credinţă, având în vedere clarificările şi precizările depuse de Fundaţia Greenpeace în toate dosarele în curs cu privire la datele sale de identificare reale”, se menţiona în comunicatul companiei transmis Agerpres.
Potrivit sursei citate, demersul legal iniţial al Romgaz a fost motivat de neîndeplinirea de către Greenpeace a obligaţiei de plată a unor cheltuieli de judecată în valoare de 150.000 de lei, acordate Romgaz, ca urmare a respingerii cererii Greenpeace, prin Sentinţa definitivă nr. 667/2025 în dosarul nr. 30529/3/2024. Executarea silită a acestei datorii a fost împiedicată de o strategie deliberată a Greenpeace de a crea confuzie şi de a se sustrage de la executare, au susţinut reprezentanţii companiei.
Romgaz va continua să evalueze, în mod corect, transparenţa şi responsabilitatea juridică şi patrimonială a acestei fundaţii, inclusiv în considerarea noilor date de identificare comunicate instanţelor de judecată. În cazul în care se va impune, Romgaz nu va ezita să formuleze o nouă acţiune împotriva Greenpeace.
“Romgaz va continua să îşi apere cu fermitate proiectele strategice şi îşi reafirmă angajamentul pentru realizarea proiectului Neptun Deep, un obiectiv de importanţă strategică pentru asigurarea independenţei şi securităţii energetice a României”, relevă sursa citată.