Grindeanu: Joi se deschid primii kilometri de Drum Expres din România (Centura Balș) / „Se va circula cu 120 km/h după ce președintele Iohannis promulgă legea”

UMB Centura Balș

Primii kilometri de Drum Expres din România se deschid joi, 21 aprilie, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, într-o conferință de presă la Constanța. Grindeanu confirmă, astfel, că nu vor fi întârzieri din cauza ploilor din ultimele zile, constructorul român UMB având nevoie de vreme bună pentru a trasa marcajele pe cei aproape 19 kilometri dintre Pielești și Piatra Olt, tronson al Drumului Expres Craiova –Pitești care include Centura Balș. Data de 21 aprilie pentru inaugurarea primei jumătăți a lotului 2 fusese avansată încă de săptămâna trecută de secretarul de stat Ionel Scrioșteanu după o verificare pe șantier.

Întrebat de viteza cu care se va circula pe primii kilometri de Drum Expres, ministrul Grindeanu a explicat că, până ce președintele Klaus Iohannis nu promulgă legea inițiată de fostul ministru Cătălin Drulă, viteza rămâne cea stabilită prin Codul Rutier: 100 km/h.

„Poimâine se deschide. A trecut Legea prin Parlament chiar săptămâna trecută unde s-a acceptat și s-a votat pragul de 120 km/h., din ce știu eu, n-a ajuns până astăzi să fie promulgată…nu cred că e o problemă de a fi promulgată, deci în mod normal se va circula cu 120 km/h în perioada imediat următoare după ce promulgă Domnul Președinte această lege…nu vreau să pun presiune pe Domnul Președinte…nu vreau să fiu înțeles greșit, dar eu cred că e o viteză normală”, a precizat ministrul Grindeanu.

După deschiderea circulației rutiere, accesul pe acest lot se va face astfel:

pe relația Craiova-Pitești, accesul se face din DN65, prin sensul giratoriu executat în apropiere de Balș

pe relația Pitești-Craiova, accesul se va face prin sensul giratoriu construit pe DN65, spre localitatea Piatra Olt

În scurt timp vom da în trafic și Lotul 2 al Tronsonului 2.

UMB a montat deja indicatoarele rutiere cu limita maximă de viteză 100 km/h., dar este posibil ca în câteva zile să se aplice noua lege votată în Parlament și trimisă la Președinte pentru promulgare prin care limita de viteză pe Drumurile Expres să crească la 120 km/h.

„Veste extraordinară pentru infrastructura din România: Viteza de circulație pe drumurile expres va fi de 120 km/h. Votul de astăzi a venit fix la timp pentru că, săptămâna viitoare, vor fi dați în circulație primii kilometri de drum expres din România. E vorba de un lot de 18 km din DEx12 Craiova – Pitești, ce reprezintă centura de ocolire a orașului Balș. Deși e o mică întârziere pe acest Tronson 2 – calendarul discutat de mine anul trecut prevedea deschiderea întregului tronson de 40km Balș – Slatina până în Paște – deschiderea chiar și parțială este o gură de oxigen pentru traficul din zonă. Mă bucur că, prin ridicarea limitei de viteză pe drumurile expres, DEx12 nu va deveni o capcană de amenzi. Legea merge la promulgare de către președinte, iar acest ultim pas trebuie făcut fără întârziere, așa încât să se întâmple înaintea inaugurării DEx12 de săptămâna viitoare”, a declarat Cătălin Drulă, președintele interimar al USR și inițiator al proiectului.

Fără bandă de urgență și cu viteză maximă limitată la doar 100 km/h

Cea mai importantă diferență între o autostradă și un Drum Expres este lipsa benzii de urgență. Drumul Expres are un spațiu tip acostament cu o lățime de aproximativ 2 metri, spre deosebire de 3,75 – 3,5 metri banda de urgență. De asemenea, banda de circulație este puțin mai îngustă la Drumul Expres (-25 cm), iar viteza deocamdată, este specifică unui Drum Național European, 100 km/h.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *