Grupul BRD a înregistrat anul trecut venituri de 3,45 miliarde de lei și un profit de 1,33 miliarde, în ușoară creștere față de anul precedent

BRD Sursa foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Veniturile grupului BRD au atins anul trecut un nivel de 3,459 miliarde de lei, în creștere cu 1,7% față de anul 2021, anunță compania. Profitul net al grupului a crescut ușor, până la 1,337 miliarde de lei, față de 1,319 miliarde de lei în 2021.

Veniturile anuale ale Grupului BRD au atins 3,459 miliarde de lei, fiind mai mari cu11,7% față de anul 2021. BRD transmite că mediul macroeconomic a fost marcat de presiuni inflaționiste puternice, o tendință accelerată de majorare a dobânzilor de piață și o volatilitate crescută.

În condițiile unei activități comerciale foarte dinamice și ale contextului ratelor dobânzii, venitul net din dobânzi a crescut cu 13,7% în dinamică anuală, fiind temperat de creșterea semnificativă a remunerării depozitelor clienților. Veniturile nete din comisioane au crescut cu 1,4% în comparație cu 2021 datorită unui volum crescut al tranzacțiilor și a producției dinamice de asigurări de sănătate, contrabalansând scăderea veniturilor din activitatea de administrare a activelor și a comisioanelor aferente serviciilor de e-banking în condițiile migrării clienților retail către aplicația de mobile banking, oferită gratuit, You BRD.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Celelalte venituri au înregistrat o evoluție pozitivă datorită avântului puternic al activităților de piețe financiare.

Presiunea inflaționistă asupra cheltuielilor operaționale a fost vizibilă de-a lungul întregului an, însă
creșterea costurilor a fost limitată, spune BRD. Cheltuielile operaționale au crescut cu 8,3% în comparație cu 2021, dacă excludem nivelul mai ridicat al contribuției la Fondurile de Garantare și de Rezoluție. Cheltuielile cu personalul (+8,5% față de 2021) au fost influențate în mare măsură de efectul de preț al creșterilor salariale și de modificările altor beneficii în cadrul Contractului Colectiv de Muncă (în special tichetele de masă) și prima excepțională pentru compensarea efectelor inflației, sprijinind angajații noștri în contextul creșterii costului vieții. Evoluția celorlalte costuri oglindește în special cheltuielile mai ridicate cu serviciile externe, creșterea prețului energiei și majorarea cheltuielilor legate de IT&C ce susțin procesul continuu, vizibil de digitalizare a parcursului clienților.

Profitul operațional brut a atins 1.715 milioane RON (+14,3% față de 2021), iar raportul cost/venit s-a
îmbunătățit datorită efectului favorabil al veniturilor (50,4% în 2022 vs 51,6% în 2021).

Rata creditelor neperformante (NPL) a fost de 2,5% la finalul lunii decembrie 2022 (în scădere de la 3,1% în decembrie 2021), iar nivelul de acoperire cu provizioane la finalul anului, este unul confortabil, de 77%. Costul net al riscului pe întregul an 2022 a înregistrat o cheltuială de 95 milioane RON (față de o reluare în venituri de 146 milioane RON în 2021) influențat de contextul macroeconomic, în timp ce portofoliul neperformant a înregistrat recuperări susținute și un nivel scăzut de intrări nete în categoria neperformante.

În consecință, profitul net al Grupului BRD s-a ridicat la 1.337 milioane RON față de 1.319 milioane
RON în 2021. Rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) a fost de 15,9% (13,4% în 2021).

 

“2022 a fost un an foarte special, cu evoluții geopolitice dramatice determinate de începutul războiului
din Ucraina. În combinație cu presiunile inflaționiste deja ridicate, ele și-au pus amprenta asupra
mediului economic general. Mediul economic din România a fost destul de bine protejat atât datorită
acțiunilor autorităților europene și naționale, cât și rezilienței companiilor, care demonstrează că
sistemul economic a atins un nivel destul de ridicat de maturitate”, a spus François Bloch, CEO-ul BRD Groupe Société Générale.

BRD a acordat credite noi în valoare de aproape 7,5 miliarde de lei persoanelor fizice și susține că a avut “o dinamică excelentă” în creditarea companiilor, materializată printr-o creștere a portofoliului cu
26% față de sfârșitul anului 2021, susținută și de participarea în cadrul programului IMM Invest.

În 2022, banca a lansat plățile instant și fluxul 100% online de emitere a cardurilor de credit, iar aplicația
de mobile banking, YouBRD, a depășit borna de 1 milion de utilizatori.

Creditele nete ale Grupului BRD, inclusiv creanțele din leasing, au înregistrat o creștere de două cifre (+10,4% față de sfârșitul anului 2021).

Pe segmentul retail, BRD a înregistrat o “producție record” de credite pentru locuințe și al doilea cel mai
bun an pentru creditele noi de consum, cu aproape 7.5 miliarde RON credite noi acordate clienților
persoane fizice în 2022.

Creditarea companiilor a înregistrat rezultate bune (+25,8% față de sfârșitul anului 2021)
bazate pe o performanță deosebită pe segmentul IMM-urilor (+43% față de 2021) și pe o creștere
notabilă a creditelor acordate marilor companii (+18,7%), în timp ce activitatea de leasing a înregistrat,
de asemenea, un nivel ridicat (+15,1%).

BRD a continuat să fie un participant activ în cadrul programului IMM Invest, oferind sprijin pentru peste 2.000 de IMM-uri eligibile, valoarea totală a creditelor aprobate în cadrul programului ajungând la 2 miliarde RON în 2022, +69% în comparație cu anul 2021.

Valoarea tranzacțiilor noi de finanțare sustenabilă realizate în 2022 a atins 215 milioane EUR, reprezentând un pas important către obiectivul strategic de 1 miliard EUR în finanțări sustenabile acordate până la sfârșitul anului 2025.

Baza de depozite a fost și ea consolidată, depozitele companiilor crescând cu 17,2%, antrenate în
special de clienții companii mari. Depozitele retail au crescut (+3,1% față de 2021) într-un context
competitiv și tensionat din punctul de vedere al lichidității.

Adoptarea digitală continuă să crească, peste 1 milion de clienți alegând aplicația de mobile banking
You BRD ca principal instrument financiar de zi cu zi (1,07 milioane de utilizatori la sfârșitul lunii
decembrie 2022 față de 730.000 la final de decembrie 2021, +46%).

Consiliul de Administrație al BRD a decis că acordarea de dividende din profitul anului 2022 nu va fi propusă pentru aprobare Adunării Generale a Acționarilor. Această hotărâre este în concordanță cu recomandările de prudență ale Comitetului Național de Supraveghere Macroprudențială și ale Băncii Naționale a României.

“Având în vedere atât persistența unui risc ridicat de volatilitate, cât și faptul că
tratamentul temporar în privința recunoașterii rezervelor din reevaluarea instrumentelor de datorie
contabilizate la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global în fondurile proprii nu se mai aplică începând cu 1 ianuarie 2023, această decizie a fost luată pentru asigurarea unei capacități suficiente de creditare în condițiile respectării indicatorilor reglementari, pe bază permanentă, inclusiv în condiții de stres sever”, transmite banca.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Nesimtitii!!
    Cum au indraznit sa faca profit?! hai cu o taxa de 50% extra pls ca au nevoie bugetarii sa mearga la Dubai, sa angajeze rudele etc

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.