Grupul german Bosch a încheiat anul financiar cu vânzări de 2,5 miliarde de lei în România, la un nivel similar cu anul precedent. Compania are o prognoză modestă privind evoluția afacerii în țară pentru 2024

default default

Bosch, furnizor german de tehnologii și servicii, a încheiat anul fiscal 2023 cu vânzări consolidate în valoare de 2,5 miliarde de lei  (516,2 milioane de euro) în vânzări consolidate către terți. Compania transmite că a realizat în țara noastră investiții de 356 milioane de lei (aproximativ 72 milioane de euro).

Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, a încheiat anul fiscal 2023 cu vânzări consolidate în valoare de 2,5 miliarde de lei (516,2 milioane de euro) în România, rămânând la un nivel similar cu cel al anului precedent. Vânzările nete totale de 11,8 miliarde de lei (2,4 miliarde de euro) înregistrate în România, inclusiv vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către companii afiliate, au reprezentat o creștere de 12 procente față de anul trecut, în moneda locală.

„În ciuda mediului economic incert, Bosch a înregistrat în România o performanță stabilă în anul fiscal 2023, în principal datorită dezvoltării activității companiei în zona de producție, în cercetare și dezvoltare, dar și în domeniul serviciilor”, a declarat Mihai Boldijar, director general al Robert Bosch S.R.L. și reprezentant al Grupului Bosch în România.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu
calculator, job, grafice
automotive foto 2
Victor Moraru si Marian Neacsu
oameni bagaje
multime, oameni, populatie, demografic, trecere de pietoni
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
bani, lei, finante, bancnote
bani, lei, finante, bancnote, bani numarati, impozit, taxe
Vladimir Putin, Xi Jinping, presedinte, rusia, china, moscova, kremlin, beijing, presedinte, china, rusia
bani, finante, lei, financiar, deficit
Gameloft Romania Cluj Napoca
onrc, registrul comertului
onrc, registrul comertului
Jerome Powell, FED
sticle vin
turism calatorii bani
Euro bani fonduri cheltuieli risipă fraude
bani, lei, finante, bancnote, bani numarati
Borhanci_Bazin-de-inot_01
Luca
onrc, registrul comertului
Pod Argeș Grădiștea București Giurgiu
bani, finante, lei, financiar, deficit
aeroport iasi plecari

Numărul de angajați Bosch în România a ajuns la 10.520 la 31 decembrie 2023, o creștere cu aproximativ 7 procente față de anul precedent.

„Deși, din cauza situației actuale, ne așteptăm la un an dificil și în România, rămânem consecvenți angajamentului față de piața locală și de potențialul acesteia pe termen lung”, a continuat Boldijar.

Bosch are o prognoză modestă privind evoluția afacerii în țară pentru 2024 “din cauza contextului din piață plin de provocări.

Ce investiții a făcut Bosch în România

Bosch a investit aproximativ 356 milioane de lei (72 milioane de euro) în România, în 2023, în principal în dezvoltarea fabricilor sale din sectorul de activitate Mobilitate din Cluj și Blaj, precum și în domeniul cercetării și dezvoltării, în cadrul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj. Fabrica Bosch din Jucu, județul Cluj, produce din 2013 unități de control electronice pentru creșterea siguranței în trafic și a confortului la volan. În plus, la fabrica din Jucu s-au făcut demersuri în ceea ce privește eficiența energetică și sustenabilitatea. Panourile solare ale fabricii au generat 5.444 MWh de energie verde, o creștere cu 46 de procente față de anul precedent. Aceasta reprezintă aproximativ 10 procente din cererea totală de energie electrică a fabricii. Împreună cu pompa de căldură instalată în 2021, fabrica a realizat în 2023 reduceri ale consumului local de gaze cu peste 60 de procente. Aceste măsuri au avut ca rezultat o reducere anuală a consumului de energie de 897 MWh.

Unitatea de producție Bosch din Blaj și-a dezvoltat în 2023 capacitatea de producție în sectorul de activitate Tehnologie industrială, prin extinderea utilajelor de producție pentru fabricarea sistemelor liniare.

Compania și-a extins centrul de inginerie din Cluj

În aprilie 2024, Bosch a inaugurat a doua clădire de birouri la centrul său de inginerie din Cluj-Napoca. Noua facilitate reprezintă o investiție de 21 de milioane de euro, în timp ce investiția totală în cele două clădiri de birouri din Cluj se ridică la aproximativ 50 de milioane de euro. Clădirea de 10.000 de metri pătrați are zece etaje și este conectată la dotările existente prin pasarele. Centrul de Inginerie din Cluj ar fi “un jucător cheie în rețeaua globală de inginerie a companiei”.

Dezvoltarea activităților de inginerie în România a dus la extinderea la București și, începând cu acest an, la Sibiu. În prezent, aproximativ 1.700 de angajați lucrează la proiecte de tehnologie de ultimă oră în aceste locații moderne. În momentul de față, centrul aduce o contribuție importantă la portofoliul Bosch de drepturi de proprietate intelectuală, cu peste 100 de invenții în fiecare an.

 

Bosch își consolidează prezența la Timișoara

La Timișoara, compania are un centru de soluții de business și tehnologie. În prezent, centrul are două entități juridice separate: Bosch Service Solutions SRL (din 2007) și nou înființata entitate Bosch Global Business Services SRL (din ianuarie 2024). Decizia de a extinde amprenta entității legale în România îi permite companiei să se concentreze pe obiectivul său de dezvoltare și să își consolideze în continuare poziția de jucător cheie în digitalizare, cu o zonă robustă de dezvoltare de software și primele servicii de consultanță pentru proiecte de inteligență artificială oferite de locație.

Ce sectoare de activitate cresc și care scad?

În sectorul Mobilitate, divizia Mobility Aftermarket a înregistrat în 2023 un nou record absolut de vânzări în România prin creșterea cifrei vânzărilor sale totale, transmite compania.

Sectorul de activitate Bunuri de larg consum a înregistrat o scădere a cererii de electrocasnice și scule electrice în 2023. Cu toate acestea, divizia Scule electrice Bosch a înregistrat o creștere moderată a vânzărilor în comparație cu anul precedent.

În sectorul de activitate Tehnologie industrială, divizia de vânzări Bosch Rexroth a înregistrat o creștere moderată în anul 2023, în principal datorită investițiilor în automatizarea proceselor de producție realizate de clienții din industria automotive.

Bosch are parteneriate în sistemului de educație din România. În cadrul programului Școală duală Bosch, aproximativ 700 de studenți au fost pregătiți în domenii specifice în unitățile de producție Bosch din Cluj și Blaj, încă din 2013. În plus, studenții pot accesa trei programe de masterat și patru cursuri dezvoltate de Centrul de Inginerie Bosch din Cluj, în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Compania oferă studenților și alte oportunități, cum ar fi programul Working Student, stagii de practică plătite, sau acces la Academiile Bosch din Blaj și Timișoara. În plus, compania oferă angajaților săi mai multe programe de dezvoltare a carierei.

Perspective pentru 2024 

Grupul Bosch și-a crescut cifra vânzărilor și profitul în anul 2023, în ciuda unui mediu dificil.  „În anul financiar 2023 ne-am atins obiectivele financiare și ne-am consolidat poziția pe piață într-o serie de domenii de activitate, de la semiconductori la sisteme integrate pentru clădiri”, a spus Stefan Hartung, președintele consiliului de administrație al Robert Bosch GmbH.

Compania și-a sporit cifra vânzărilor cu 3,8 procente față de anul precedent, până la 91,6 miliarde. La 5,3 procente, marja EBIT din operațiuni a fost cu 1 punct procentual mai mare decât anul precedent. A fost mai mare decât se preconiza, dar totuși mai mică decât marja-țintă de cel puțin 7 procente cerută pe termen lung. Bosch intenționează să atingă această cifră până în 2026.

În primul trimestru al anului 2024, cifra vânzărilor a scăzut cu mai mult de 0,8 procente față de aceeași a anului precedent; după ajustarea la efectele cursului de schimb valutar, aceasta reprezintă o creștere de 2,7 procente. “Cu toate acestea, compania se așteaptă la dificultăți în a mări marja EBIT din operațiuni comparativ cu anul precedent. Pe lângă mediul de piață modest și creșterea continuă preconizată a investițiilor inițiale în domenii de importanță strategică, restructurarea și îmbunătățirea proceselor vor avea, de asemenea, un impact negativ la început, efectul lor pozitiv venind doar după o anumită întârziere. Chiar dacă mediul economic și social rămâne solicitant, Bosch își propune să se claseze în top trei furnizori de pe piețele sale cheie, în toate regiunile lumii”, a transmis compania.

„Vizăm inovații, parteneriate și achiziții pentru a ne asigura că ne dezvoltăm pe măsură ce industriile noastre se transformă, în ciuda dificultăților economice”, a declarat Hartung.

În activitatea sa de bază din domeniul mobilității, de exemplu, Bosch ia în mod sistematic decizii strategice pentru dezvoltarea viitoare. În acest an lansează aproximativ 30 de proiecte de producție pentru autovehicule electrice. În zona de dezvoltare a domeniului hidrogenului, Bosch și-a reafirmat așteptările: până în 2030, vânzările sale în materie de tehnologie a hidrogenului ar putea ajunge la 5 miliarde de euro. De asemenea, Bosch exploatează sistematic oportunitățile de dezvoltare în domeniul tehnologiei de încălzire. Deși piața pompelor de căldură a stagnat în toată Europa în 2023, Bosch a reușit să-și dezvolte afacerea cu aproape 50 de procente.

În anii următori, Bosch va continua să se dezvolte semnificativ mai rapid decât piața pe acest segment. Cu toate acestea, ar putea exista o ușoară îmbunătățire a piețelor pentru bunurile de larg consum după doi ani de reținere din partea consumatorilor. Bosch preconizează o stabilizare a activității proprii, la care ar trebui să contribuie inovațiile, precum și extinderea amprentei sale internaționale. În general, acțiunile climatice continuă să joace un rol central pentru Bosch. În viziunea lui Hartung, acestea oferă oportunități mari de dezvoltare, chiar dacă piețele precum electromobilitatea nu se dezvoltă atât de rapid pe cât se preconiza. Cu toate acestea, Bosch continuă să facă investiții inițiale mari în tehnologii pentru un viitor neutru din punctul de vedere al emisiilor de carbon, pentru a contribui la modelarea acestei transformări de la vârf. „Există presiuni pentru reducerea subvențiilor pentru tehnologiile eficiente din punct de vedere al emisiilor de CO2. Dar acțiunea împotriva schimbărilor climatice necesită investiții susținute: din partea guvernului, a companiilor și a fiecăruia dintre noi”, a spus Hartung.

Vezi și:

Mihai Boldijar, reprezentantul Bosch în România: România nu e afectată de planurile de restructurare la nivel mondial “și sper că nu va fi afectată”. De ce e importantă activitatea din fabricile și centrele de inginerie din țara noastră?

Citește și:

ANALIZĂ Economedia Giganții industriei auto restructurează și concediază la nivel global. Care sunt efectele pe piața din România, cine e afectat și cine scapă?

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: