Mihai Boldijar, reprezentantul Bosch în România: România nu e afectată de planurile de restructurare la nivel mondial “și sper că nu va fi afectată”. De ce e importantă activitatea din fabricile și centrele de inginerie din țara noastră?

Mihai_Boldijar Mihai Boldijar / Sursa foto: Bosch

Activitatea Bosch în România nu e afectată, deocamdată, de restructurări, în condițiile în care produsele pentru mașini electrice și hibride, centrele de inginerie, AI-ul sunt necesare în economia grupului, spune  Mihai Boldijar, director general al Robert Bosch și reprezentantul grupului german în România, creionează, pentru Economedia, situația din industria auto, prin prisma activității companiei.

Furnizorul de componente autoBosch a avertizat recent, la nivel global, în privinţa unor posibile reduceri de personal la divizia de mobilitate şi a prelungit cu unul-doi ani obiectivul de a ajunge la o marjă de profit de 7%, după ce a estimat un mediu economic dificil în 2024, conform agenției Reuters, citată de Agerpres. Conform datelor preliminare, compania germană a înregistrat în 2023 o creştere de 8% a vânzărilor la rate de schimb ajustate, până la 91,6 miliarde de euro, marja de profit fiind de 5%. Bosch negociază cu reprezentanţii angajaţilor de la divizia de mobilitate “ajustări de personal”, iar disponibilizările ies din discuţie conform acordului până în 2027 încheiat între companie şi reprezentanţii sindicatului. Pe de altă parte, Bosch va continua angajările în sectoarele promiţătoare şi va investi patru miliarde de euro în recalificarea angajaţilor, a precizat grupul german. Un purtător de cuvânt a declarat pentru Reuters, în ianuarie, că firma vrea să elimine 1.200 de locuri de muncă în divizia sa de dezvoltare software până la sfârșitul anului 2026.
Mihai Boldijar, cel care coordonează activitatea grupului în România, explică contextul, în condițiile în care acesta s-a exprimat deja anterior în termeni de “precauție” cu privire la activitatea din 2024. Compania tocmai și-a inaugurat în România, la Cluj, o a doua clădire de birouri din centrul său de inginerie.

„Grupul Bosch are o prezență globală și asta ne face să avem o expunere la toate piețele și la toate problemele care apar pe piețele respective sau la perioadele de acalmie și de creștere a anumitor zone. Și aici sunt practic America de Nord și America de Sud, zona Asia, care e foarte importantă – în principiu China, India, dar și Asia de Sud-Est – unde e o creștere. Și avem Europa, care este într-o perioadă mai delicată și mai dificilă, dar, per ansamblu, cam toate piețele sunt preocupate de același lucru, sunt preocupate încă de perpetuarea acelei crize de semiconductori, de perpetuarea acelei probleme legate de lanțurile de aprovizionare și așa mai departe. O altă temă e trecerea la electrificare, cel puțin pentru Europa, pentru că noi discutăm aici strict de Europa și de țintele pe care le-a pus Comunitatea Europeană pentru 2035 și după. Evident că această tranziție nu e ușoară și am recunoscut și am spus din capul locului că nu este ușoară și va trebui făcută de așa mai manieră încât să fie acceptabilă din punct de vedere tehnologic. Adică tehnologia să permită această tranziție și să nu fie foarte scumpă. Și acceptabilă din punct de vedere social. S-a dovedit că aceste borne au fost puse și de așa manieră încât să avem un ritm destul de accelerat sau ultra-accelerat către această electrificare sau către această idee a emisiilor zero și a amprentei zero de carbon, ceea ce face ca toți producătorii – că sunt de componente, că sunt de automobile – să aibă totuși niște preocupări și niște  teme de rezolvat care sunt foarte complicate”, sintetizează Boldijar.

Acesta adaugă că nici economia mondială și nici cea europeană nu dau semne vizibile de revigorare. “Încă ne uităm la un procent minimal de creștere al produsului intern brut în mai toate economiile, ceea ce face practic să nu avem acel vânt din spate care ne-a propulsat în trecut în dezvoltarea afacerilor. Ba dimpotrivă, să avem un vânt puternic dinn din față. Mai mult decât atât, apetitul consumatorului pentru cumpărarea de produse de folosință îndelungată, de automobile, fără să fie subvenționate cele electrice, a scăzut considerabil. Din cauza asta există niște ajustări. Dar, respectând un principiu al proporționalității, niște ajustări de așa manieră încât acestea au rolul de a face grupul să rămână competitiv și pe viitor. Sunt regândite și restructurte anumite activități, ceea ce e absolut de înțeles, pentru că ele sunt legate practic de ceea ce s-a decis din punct de vedere politic la nivelul comunității europene și trebuie să respectăm treaba asta și atunci evident că motoarele cu combustie nu se mai produc la volumele la care se produceau, transferul la celelalte elemente care fac parte dintr-o mașină electrică se face destul de anevoios”, a adăugat directorul Bosch.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Cum se face că România scapă de restructurări, în condițiile în care grupul are astfel de planuri la nivel mondial? Ceea ce se face în România, prin centrele de producție și prin cele de inginerie, e necesar în economia grupului.

Mihai Boldijar, la Cluj, la lansarea tramvaiului dotat de companie cu un sistem de avertizare la coliziune

„România nu va fi afectată, cel puțin nu în momentul în care vorbim acum. Nu e afectată și sper că nu va fi afectată. Și spun asta de ce? Pentru că produsele pe care le facem noi, la Jucu, sunt adaptabile pentru mașini electrice sau de orice fel de natură hibridă, pentru că este vorba de elemente electronice. În cercetare-dezvoltare, avem nevoie de inteligență pentru a crea sistemele de mobilitate ale viitorului, de de a lucra în AI. Pentru că practic noi aici lucrăm cu toate diviziile, iar ei vin cu proiecte către noi și ne cer să dezvoltăm soluțiile de genul ăsta. Și atunci, din punctul ăsta de vedere și al momentului în care vorbim, nu suntem afectați”, explică Mihai Boldijar.

Dar mai angajează Bosch în România anul acesta?

„Avem mod natural o fluctuație, care trebuie acoperită echilibrat. Adică sunt oameni care pleacă natural, sunt oameni care schimbă jobul, care pleacă în străinătate, oameni care pleacă la alte companii. E și fluctuația asta naturală, care trebuie acoperită cumva și sunt câteva poziții deschise, pe care e normal să le avem. Dar ceea ce am subliniat deja – e vorba de precauție. Adică trebuie să ne gândim bine și toate deciziile la nivel de grup și la nivel local trebuie aliniate cu deciziile strategice ale grupului și trebuie să  lucrăm practic pur și simplu la consolidarea a ceea ce avem acum. Și îi avem, slavă Domnului, pe cei 10.000 de angajați și toate unitățile de producție. Ne concentrăm să încheiem anul acesta bine, asta înseamnă consolidare, asta înseamnă cimentare. Aceasta urmează unui ciclu de investiții mari, dar o perioadă de astfel de consolidare cred că e necesară”, a mai spus Boldijar.

„În anii în care au trecut și în perioada recentă au venit foarte mulți colegi noi, Ei trebuie integrați, trebuie creat acest spirit, că fac parte dintr-o echipă și lucrul aceta ia timp. Și atunci cam asta este spectrul în care ne vom orienta: vorbim de consolidare”, conchide Boldijar.

Despre așteptările pentru industria auto în România AICI.

Declarațiile fac parte dintr-o analiză mai amplă asupra sectorului, pe care o puteți citi aici:

ANALIZĂ Economedia Giganții industriei auto restructurează și concediază la nivel global. Care sunt efectele pe piața din România, cine e afectat și cine scapă?

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.