Grupul Globalworth, cel mai mare investitor în spații de birouri din România după valoarea de piață și suprafața închiriabilă brută și din Europa Centrală și de Est (CEE), anunță numirea lui Dennis Selinas ca nou CEO al Grupului.
Consiliul de administrație al companiei și Dimitris Raptis, actualul CEO, au convenit ca Dimitris Raptis să se retragă din funcția de CEO și de membru al Consiliului de administrație începând cu 31 decembrie 2022, dar păstrând în continuare un rol consultativ. Dimitris Raptis s-a alăturat Consiliului de administrație al companiei în calitate de Deputy CEO și Chief Investment Officer înainte de listarea inițială a companiei în segmentul AIM în 2013, devenind mai târziu, în 2020, CEO.
Dennis Selinas se alătură companiei ca director executiv, începând cu 21 noiembrie 2022 și va prelua funcția de CEO al Globalworth Group începând cu 1 ianuarie 2023. Selinas are aproape 20 de ani de experiență în domeniul imobiliar în Europa Centrală și de Est și gestionează în prezent portofoliul imobiliar al Argo Capital Management Limited, o companie de administrare a fondurilor listată la bursă în segmentul AIM, care cuprinde spații de retail în cinci centre comerciale SEE (aprox. 275.000 GLA/România, Ucraina) în valoare de 500 de milioane de euro.
Dennis Selinas are peste douăzeci de ani de experiență în industria financiară și a proprietăților. Deține competențe multidisciplinare (Management Executiv, Restructurare Operațională și Financiară, Consultanță M&A, Capital Privat, Tranzacționare, Structurare de Instrumente Derivate) în mai multe clase de active (Proprietate, Creanțe Neperformante, Venituri Fixe, Metale Prețioase) în diferite instituții (Companii Imobiliare listate la bursă, Fonduri de Capital Privat, Bănci de Investiții, Fonduri Speculative), în mai multe jurisdicții diverse (Europa de Sud-Est, China, Brazilia, Orientul Mijlociu și Europa de Vest). Și-a început cariera tranzacționând instrumente derivate cu venituri fixe în cadrul Băncii din Montreal și s-a mutat în cadrul Lazard London depart. M&A după absolvirea London Business School. A deținut funcții de conducere în cadrul Charlemagne Capital și Argo Capital Management și a fost implicat în toate aspectele privind imobiliarele, inclusiv achiziția, dezvoltarea, cedările de portofoliu, finanțarea, gestionarea și restructurarea activelor în sectoarele de retail, birouri și rezidențiale.
Globalworth este o companie imobiliară activă în Europa Centrală și de Est, listată la Bursa de Valori de la Londra, în segmentul AIM. A devenit principalul investitor pe piața imobiliară de birouri din CEE prin poziția sa de lider de piață atât în Polonia, cât și în România. Globalworth investește, dezvoltă și gestionează direct clădiri de birouri și parcuri industriale, care generează venituri din închirierea de spații. Portofoliul companiei are o valoare totală de 3,2 miliarde de euro, la 30 iunie 2022. În Polonia, Globalworth este prezentă în Varșovia, Wroclaw, Lodz, Cracovia, Gdansk și Katowice, în timp ce în România proprietățile se regăsesc în București, Timișoara, Târgu Mureș, Constanta, Pitești, Arad și Oradea.