Grupul OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători) poate majora livrările de ţiţei dacă există cerere pe piaţă, a afirmat luni Suhail al-Mazrouei, ministrul Energiei din Emiratele Arabe Unite (UAE), transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
Emiratele Arabe Unite au capacitatea de a livra pe piaţă volume suplimentare de ţiţei dacă este necesar şi dacă acest fapt este convenit în cadrul OPEC+, a explicat oficialul într-un interviu acordat postului de televiziune Asharq din Dubai.
Joi, Grupul OPEC+ a fost de acord să menţină planurile care prevăd majorarea producţiei de ţiţei cu 400.000 de barili pe zi din decembrie, în pofida solicitărilor din partea Statelor Unite pentru o creştere mai accentuată, cu scopul de a contracara avansul preţurilor.
Mazrouei a declarat că Emiratele Arabe Unite şi partenerii din grupul OPEC+ ar putea continua actuala politică până în septembrie 2022, astfel încât nivelul producţiei să ajungă la cel de dinaintea pandemiei de coronavirus.
Planul OPEC+ de a majora producţia cu 400.000 de barili pe zi (bpd) în fiecare lună ar putea duce la un exces al livrărilor în primul trimestru din 2022, a afirmat ministrul Energiei, estimând că Statele Unite vor continua să folosească până în 2025 petrol din rezervele strategice.
Investiţiile insuficiente în industria petrolului şi a gazelor naturale ar putea duce la majorarea preţurilor energiei, a avertizat Mazrouei la o conferinţă care are loc la Dubai.
Surse din cadrul OPEC+ au declarat pentru Reuters că Statele Unite au capacitatea de a majora propria producţie dacă vor să sprijine accelerarea redresării economiei globale.
Cotaţia barilului de ţiţei Brent a depăşit anul acesta 86 de dolari, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, pe fondul redresării cererii în urma ridicării restricţiilor şi a majorării graduale a livrărilor de către grupul OPEC+.
Grupul celor 23 de mari producători de petrol nu doreşte să acţioneze prea repede, din cauza temerilor că cererea va scădea în urma creşterii cazurilor de infecţii.
Vicepremierul rus Alexander Novak a explicat că din august OPEC a livrat deja pe plan global o cantitate de ţiţei mai are cu două milioane bpd şi va continua cu planul de a majora producţia cu 400.000 de barili pe zi (bpd) în fiecare lună, în ultima parte a lui 2021 şi în primele luni din 2022.
“Există unele indicii privind scăderea cererii de petrol în UE în octombrie. Cererea de ţiţei pe plan global este încă sub presiune din cauza creşterii cazurilor de infecţii”, a declarat Novak, explicând de ce OPEC+ nu a majorat mai mult producţia.
Majorarea cotaţiei petrolului la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani este agravată de o creştere şi mai mare a preţurilor la gaze naturale, care au urcat cu 300% în acest an, din cauza unor probleme de aprovizionare şi a producţiei reduse de alţi combustibili.
Creşterea preţurilor la petrol, gaze naturale, cărbune şi energie electrică alimentează presiunile inflaţioniste la nivel global şi încetinesc revenirea economică.
Începând din luna ianuarie 2017, ţările din OPEC+ au redus producţia pentru a susţine preţurile şi a diminua supra-oferta, iar la mijlocul anului trecut au adoptat o reducere record a producţiei cu 9,7 milioane barili pe zi, în contextul în care pandemia de COVID-19 a afectat cererea de benzină şi combustibil pentru avioane.