Grupul Volkswagen ar putea amâna decizia privind uzina de baterii din Europa de Est, spune șeful Skoda. România nu este printre țările analizate

volkswagen logo Sursa foto: Pixabay

Grupul auto german Volkswagen va avea nevoie de mai mult timp pentru a lua o decizie cu privire la locul unde va fi amplasată uzina de baterii din Europa de Est, a declarat luni preşedintele constructorului auto ceh Skoda Auto, una dintre diviziile care formează grupul Volkswagen, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În luna decembrie a anului trecut, Volkswagen a anunţat că a decis să amâne, dincolo de 2022, o decizie cu privire la locul unde va construi uzina de baterii din Europa de Est, motivându-şi decizia prin incertitudinea economică şi preţurile ridicate la energie din regiune. Cehia este una dintre locaţiile avute în vedere de Volkswagen pentru această investiţie.

„Cehia are o poziţie excelentă în grupul ţărilor candidate pentru a găzdui viitoarea gigafactory. Cu toate acestea, este nevoie de mai mult timp pentru a vedea ce va aduce aşa-numitul Pact Verde European”, a declarat preşedintele Skoda Auto, Klaus Zellmer. „Grupul Volkswagen trebuie să evalueze această investiţie şi din punct de vedere al subvenţiilor şi stimulentelor pentru investiţii”, a adăugat Zellmer.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit Reuters, pe lângă Cehia, Volkswagen a analizat şi posibile locaţii din Ungaria, Polonia şi Slovacia pentru uzina sa de baterii din Europa de Est.

Planurile Volkswagen pe termen lung prevăd construcţia a şase fabrici de celule de baterii pentru vehicule electrice în Europa până la finele acestui deceniu. Una dintre uzine, care ar urma să fie inaugurată în 2027, va fi construită în Europa de Est. Împreună, cele şase fabrici de baterii din Europa ale Volkswagen vor putea produce celule de baterii cu o capacitate totală de 240 gigawaţi oră pe an în 2030.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Inginerii Volkswagen n-or fi atat de prosti sa investeasca tocmai in patria mafiei si coruptiei endemice.

  2. Dar nici sa vina la noi, sa plece n iadul creat de ei si cei asemenea lor. Caci nu vor scapa de Cela ce a facut cerul si pamantul

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.