Banca Naţională a Poloniei (NBP) va face tot posibilul pentru a se asigura că inflaţia va scădea, a afirmat guvernatorul instituţiei, Adam Glapinski, după ce rata inflaţiei a atins cel mai ridicat nivel din ultimele peste două decenii, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Comitetul de politică monetară de la Banca Naţională a Poloniei a majorat luna aceasta dobânda de referinţă cu 50 de puncte de bază, până la 2,75%, cel mai ridicat nivel din 2013, iar Glapinski a indicat că politica monetară se va înăspri şi mai mult.

“Banca Naţională a Poloniei va lua toate măsurile necesare spre o reducere de durată a ratei inflaţiei. Următoarele noastre decizii vor continua să fie orientate spre asigurarea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, în timp ce sprijinim creşterea economică sustenabilă”, a declarat Glapinski, într-un interviu acordat publicaţiei Super Express.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Majorarea dobânzilor de către NBP îi afectează bugetele pe polonezii care au credite ipotecare, ratele lor cresc odată cu rata dobânzii de pe piaţa interbancară WIBOR.

Totuşi, în timp ce în Ungaria ratele dobânzilor la credite ipotecare au fost îngheţate, Glapinski a explicat că Banca Naţională a Poloniei se opune oricărei sugestii de îngheţare a WIBOR.

“O posibilă îngheţare a ratei WIBOR ar constitui o interferenţă în relaţiile private legale, fiind inacceptabilă într-o economie de piaţă modernă. În acelaşi timp, îngheţarea ratei WIBOR ar submina principiile pieţei financiare. Ca rezultat, încrederea în funcţionarea adecvată a sistemului legal şi a economiei de piaţă ar fi subminată”, a avertizat guvernatorul NBP.

În condiţiile în care, începând din luna octombrie a anului trecut şi până în prezent, a majorat costul creditului de patru ori, NBP vrea să ajungă din urmă băncile centrale din Ungaria şi Cehia, instituţii care au lansat cele mai agresive campanii de majorare a costului creditului din Europa, în ideea de a ţine sub control o creşterea explozivă a preţurilor.

Polonia, cea mai mare economie din Europa Centrală şi de Est, se confruntă cu o combinaţie între deficit de forţă de muncă, creşterea rapidă a salariilor şi factori globali, precum perturbări de-a lungul lanţurilor de aprovizionare şi creşterea preţurilor la energie, care determină toate o explozie a preţurilor de consum.

Adam Glapinski a avertizat recent că în 2022 inflaţia va fi mai mare decât se preconiza anterior, ajungând la peste 8% în luna iunie. În luna noiembrie a anului trecut, preţurile de consum au crescut cu 7,8% în Polonia, cea mai mare creştere înregistrată după luna decembrie 2000. La baza acestei creşteri au stat preţurile la energie, un factor care ar urma să persiste şi în acest an. O altă sursă de îngrijorare este persistenţa pandemiei şi riscul ca aceasta să afecteze creşterea economică.