Guvernul a adoptat joi o ordonanță de urgență prin care permite plătirea restanțelor către furnizorii care au suportat în facturi măsurile de plafonare și compensare pentru populație din fondurile colectate din celebra contribuție de solidaritate impusă producătorilor de țiței, gaze și carburanți.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Ordonanța adoptată reglementează aplicarea, în continuare, a măsurilor de sprijinire a populației în contextul creșterii prețurilor la energie electrică și gaze naturale. În urma unei acțiuni comune derulate de către Ministerul Energiei, Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor, au fost identificate sumele necesare pentru continuarea sprijinului acordat consumatorilor casnici și non-casnici de către Guvernul României. Este vorba despre decontarea sumelor necesare către furnizorii de energie electrica și gaze naturale, sume care în mod normal ar fi trebuit sa fie plătite de către consumatorii finali, dar pentru care Guvernul, prin eforturile sale, continuă sa intervină, pentru ca populația să nu resimtă creșterile la prețurile energiei electrice și gazelor naturale”, potrivit comunicatului transmis de Guvern.

În prezent, Ministerul Energiei afirmă că trebuie să plătească furnizorilor 2,44 miliarde lei, iar Ministerul Muncii și Solidarității trebuie să le plătească 1,48 miliarde lei, respectiv avans 40% din valoarea totală solicitată în cererea de decontare, în 10 zile de la înregistrarea cererii și restul de plată, în termen de 10 zile de la primirea adresei de validare de la ANRE.

Analize Economedia

Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar

Totodată, în contul în care s-a colectat „contribuția de solidaritate”, la data de 4 iulie 2023 se regăsea suma de 3,14 miliarde lei.

„În contextul de față, problema plăților pentru serviciile de energie electrică și gaze naturale reprezintă o urgență, datorită faptului că neplata compensațiilor către furnizorii de energie ar putea duce la întreruperi în furnizarea acestor servicii esențiale. Dacă furnizarea de energie ar fi întreruptă sau perturbată, ar exista implicații grave pentru economie, securitatea națională și pentru viața de zi cu zi a cetățenilor”, arată Ministerul Energiei.

Pentru menținerea unui echilibru al prețurilor la energie, statul membru poate utiliza sumele încasate din contribuția pentru solidaritate, inclusiv pentru susținerea consumatorilor casnici.

Astfel, Ministerul Energiei a elaborat o ordonanță pentru a transfera sumele din contul contribuției de solidaritate în cel din care se fac plățile pentru furnizorii de energie și gaze.

„Prin urmare, se impune o intervenție de urgență pentru asigurarea fondurilor necesare plății sumelor solicitate la decontare în temeiul OUG nr. 27/2022, cu modificările și completările ulterioare, în sensul utilizării în anul 2023 ca sumele colectate din contribuția de solidaritate plătite în contul prevăzut la art. 7 să fie utilizate pentru alimentarea contului prevăzut la art. 15 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 206/2022, cu modificările şi completările ulterioare”, arată proiectul Energiei.